Wizz Air anunță pentru astăzi reduceri de până la 50 la sută la zboruri selectate

Aeronava Wizz Air. FOTO Facebook/Wizz Air

Wizz Air a anunțat pentru joi, 24 septembrie, reduceri de până la 50 la sută pentru zboruri selectate. Promoția este valabilă până la ora 23.59, pentru toți clienții, călătoriile putând avea loc la orice dată. Rezervările se pot efectua pe wizzair.com sau prin aplicația de mobil WIZZ. Totodată, clienții pot opta pentru opțiunea WIZZ Flex pentru doar un euro.

Wizz Air le recomandă pasagerilor să adauge WIZZ Flex la rezervare, ca măsură suplimentară de protecție. Astfel, pasagerii își pot anula zborul cu până la trei ore înainte de plecare fără nicio taxă și pot recupera 100 la sută din tariful achitat inițial imediat, sub formă de credit, și pot schimba datele sau chiar rutele de oricâte ori doresc.

Wizz Air a fost una dintre primele companii aeriene care au introdus o serie de măsuri de igienă îmbunătățite, pentru a asigura sănătatea și siguranța pasagerilor și a echipajului său. Ca parte a acestor noi protocoale, pe tot parcursul zborului, atât echipajul de cabină, cât și pasagerii sunt obligați să poarte măști, echipajul de cabină având și mănuși.

Aeronavele Wizz Air sunt supuse periodic unui proces de nebulizare performant cu o soluție antivirală și, ca urmare a programului de curățare zilnic strict al WIZZ, toate aeronavele sunt dezinfectate peste noapte cu aceeași soluție antivirală. Pentru toate achizițiile de la bord se recomandă plata contactless.

Pasagerii sunt rugați să urmeze măsurile de distanțare fizică introduse de autoritățile locale de sănătate și sunt încurajați să efectueze toate achizițiile premergătoare zborului online (de exemplu: bagaje de cală, WIZZ Priority etc.) pentru a minimiza orice posibil contact fizic la aeroport.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*