Un nou proiect pe fonduri europene, de aproape 27 de milioane de euro, pentru modernizarea și dezvoltarea Aeroportului Oradea

Aeroportul Oradea. FOTO CJ Bihor

Consilierii județeni bihoreni au aprobat în ședința ordinară de marți, 27 aprilie, indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Oradea”.

Potrivit CJ Bihor, proiectul are patru obiective:

  1. extinderea pistei de decolare/ aterizare;
  2. extinderea platformei de debarcare/ îmbarcare,
  3. împrejmuirea incintei și realizarea unui drum de securitate;
  4. achiziția echipamentelor necesare pentru desfășurarea activităților de întreținere și mentenanță.

Prelungirea pistei de decolare/ aterizare cu 400 de metri spre sud (adică spre Nojorid), ajungând la 2.500 de metri, va avea ca efect creșterea capacității operaționale a aeroportului. În prezent, companiile aeriene impun restricții de greutate pentru decolare (îmbarcă mai puțini pasageri și încarcă mai puțin combustibil în aeronave). După prelungirea pistei de aterizare/decolare, operatorii de zbor vor putea utiliza aeronavele de tip Boeing 737 seria 800 și Airbus A320 la capacitate maximă și vor putea opera curse pe distanțe mai mari.

De asemenea, proiectul presupune achiziția și instalarea instrumentelor de aterizare de precizie și a unui sistem de balizaj luminos la capătul pistei dinspre Nojorid. Cu ajutorul acestui echipament se va degreva spațiul aerian de deasupra orașului Oradea de survolul aeronavelor, întrucât direcția de aterizare nu va mai fi dinspre nord, ci dinspre sud. În plus, acest lucru va reduce semnificativ gazele cu efect de seră și poluarea fonică generate de aeronave deasupra Oradei.

Un alt obiectiv este extinderea platformei de debarcare/ îmbarcare cu 32.000 mp, lucru care va suplimenta numărul de locuri pentru staționarea aeronavelor mari de tip Boeing 737 și Airbus A320. Astfel, vor putea fi operate simultan mai multe aeronave, în special în intervalele orelor de vârf. În prezent, Aeroportul Oradea dispune de doar 2 poziții de acest fel, celelalte 4 poziții fiind destinate unor aeronave mai mici, precum ATR 42 sau ATR 72.

Ca urmare a prelungirii pistei, va fi construit și un gard inteligent de 2.560 de metri pentru securizarea perimetrului aeroportului. De asemenea, vor fi achiziționate echipamente pentru întreținere și mentenanță.

„Avem o sumă predefinită din fonduri europene pentru Aeroportul din Oradea care, din păcate, nu a fost accesată în ultimii patru ani. E păcat să pierdem acești bani, pentru că se apropie finalizarea exercițiului financiar 2014 – 2020. Această investiție este o completare a unui alt proiect de aproximativ 20 de milioane de euro pe care l-am depus pentru finanțare la finalul anului trecut”, a declarat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean, în conferința de presă care a precedat ședința ordinară.

Studiul de Fezabilitate (SF) a fost realizat și recepționat și urmează depunerea cererii de finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) axa 2.3. Dacă totul decurge conform graficului de implementare, din luna noiembrie a acestui an se va lucra la Proiectul Tehnic (PT), iar din primăvara anului viitor, din luna aprilie, vor începe efectiv lucrările la pista de decolare/aterizare.

Valoarea totală estimată a proiectului este de 26,98 milioane de euro, din care aproximativ 20 de milioane de euro reprezintă fonduri europene.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*