Turoperator: „Restricțiile din destinații de vacanță precum Grecia și Turcia impulsionează rezervările pe litoralul românesc în luna septembrie”

Răsărit de soare pe litoral. FOTO Litoralulromanesc.ro

Actualizarea listei țărilor cu risc epidemiologic ridicat de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență și includerea pe lista roșie a unor destinații populare de vacanță pentru români precum Grecia, Franța, Spania, respectiv trecerea Turciei pe lista galbenă, îi determină pe mulți români să-și modifice planurile de vacanță și să se orienteze către litoralul românesc.

Astfel, numărul rezervărilor de sejururi în stațiunile autohtone de la Marea Neagră făcute pentru luna septembrie s-a dublat față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând, în acest moment, la un grad de ocupare de peste 50 la sută a locurilor din hoteluri și pensiuni, arată o analiză a Litoralulromanesc.ro.

Mai mult decât atât, după data de 15 august, care reprezintă vârful sezonului estival, tarifele pe litoral încep să scadă, iar la 5 septembrie începe oficial programul social „Litoralul pentru Toți”, ediția de toamnă, în cadrul căruia reducerile ajung până la 70 la sută în comparație cu tarifele din luna august.

„Este un scenariu care se repetă în fiecare toamnă: vremea bună – pentru că sezonul cald tinde să se extindă până spre începutul lunii octombrie – și prețurile mai mici îi determină pe mulți români să meargă la mare în prima lună a toamnei. Anul acesta, au încă un motiv să opteze pentru litoralul românesc: restricțiile apărute în destinații clasice de vacanță – Grecia, Turcia, Spania, Franța – și regulile mai drastice de care trebuie să țină cont turiștii la revenirea din aceste țări îi determină pe mulți să-și regândească planurile de călătorie”, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

În ceea ce privește tarifele, în luna septembrie, o noapte de cazare pentru două persoane costă de la 73 de lei la un hotel de 2 stele din stațiunea Saturn. În Eforie Nord, la un hotel de 3 stele, camera costă 85 de lei pe noapte, sejur de minimum 4 nopți. În stațiunea Venus, la o unitate de 3 stele, o noapte de cazare în cameră dublă cu mic dejun este 143 de lei. În nordul litoralului, la Mamaia, o noapte de cazare pentru două persoane la un hotel de 3 stele fără mic dejun ajunge la puțin peste 100 de lei.

„Sunt, în principal, două mari categorii de turiști care accesează pachetele din programul Litoralul pentru Toți: pe de o parte, cei cu bugete mai mici, care nu au reușit să meargă la mare în plin sezon și vor să profite de tarifele bune din această perioadă. Pe de altă parte, avem foarte mulți turiști care vor să se bucure de o a doua vacanță la Marea Neagră, la final de sezon, și rezervă sejururi de 4-5 zile”, adaugă reprezentantul Litoralulromanesc.ro.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*