Tranzitarea Bulgariei de către cetățenii români s-a simplificat în urma unor discuții la nivel de guverne

Varna, unul dintre cele mai importante orașe din Bulgaria. FOTO Gonext.ro

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut joi, 21 mai 2020, o convorbire telefonică cu Ekaterina Zaharieva, viceprim-ministru și ministru al afacerilor externe al Republicii Bulgaria. Șeful diplomației române a abordat tema procedurii aplicate pentru tranzitarea teritoriului Bulgariei de către cetățenii români și a adresat rugămintea ca autoritățile bulgare să asigure fluidizarea traficului, prin reducerea timpului de așteptare în punctele de control pentru trecerea frontierei.

În seara zilei de 21 mai 2020, autoritățile bulgare au adoptat o nouă reglementare, printr-un Ordin al Ministrului Sănătății al Republicii Bulgaria, prin care este eliminată cerința aplicabilă anterior, prin care persoanele care doreau să tranziteze teritoriul Republicii Bulgaria puteau să o facă doar în urma transmiterii de către misiunile diplomatice sau consulare ale statului de cetățenie a unei notificări către Ministerul bulgar al Afacerilor Externe care să se ateste scopul exclusiv de tranzitare.

Procedura aplicată până acum provoca uneori întârzieri mari în tranzitarea Republicii Bulgaria de către cetățenii români. Noul Ordin prevede că persoanele aflate în tranzit urmează a-și asuma, printr-o declarație pe proprie răspundere, că tranzitul are ca scop exclusiv tranzitarea teritoriului bulgar și că se garantează părăsirea neîntârziată a teritoriului Republicii Bulgaria. Noua reglementare va fi aplicabilă din data de 22 mai 2020.

Ministrul Bogdan Aurescu transmite mulțumiri deosebite omologului său bulgar pentru promptitudinea și disponibilitatea manifestate față de solicitarea părții române.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*