„The Jazz Cave Festival”, festival de jazz găzduit de Peștera Ialomiței din județul Dâmbovița

„The Jazz Cave Festival”, găzduit de Peștera Ialomiței din județul Dâmbovița

Județul Dâmbovița va găzdui, începând de vineri, 2 iulie, până duminică, 4 iulie, cel mai proaspăt festival de jazz din România, The Jazz Cave Festival, ediția I.

Festivalul aduce jazzul și artele vizuale în inima munților  Bucegi, mai exact în Peștera Ialomiței, cel mai vizitat obiectiv turistic al județului Dâmbovița și unul dintre cele mai spectaculoase din țară. Vor fi trei zile de concerte, viodeomapping, proiecții de film, o expoziție de artă contemporană dar și acțiuni de responsabilitate socială pentru un turism sustenabil care vor anima platoul Padina-Peștera, prilejuind întâlnirea cu apreciați artiști români și străini.

„The Jazz Cave Festival” este organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), iar Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște este partener cultural încă de la ediția pilot, The Jazz Cave Beginnings, care s-a desfășurat în octombrie 2020.

Accesul publicului se va face în limita locurilor disponibile, cu respectarea regulilor de distanțare socială, în baza biletului de intrare, în valoare de 50 lei/zi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*