TAROM a luat decizia de a suspenda cursele din Oradea către Milano și Barcelona din lipsă de pasageri

Aeroportul Internațional Oradea. FOTO AIO

Autoritățile orădene au anunțat că, în pofida promovărilor făcute pentru primele curse internaționale TAROM de pe aeroportul lor, clienții au lipsit. În aceste condiții, compania aeriană a decis retragerea curselor.

Potrivit reprezentanților Aeroportului Internațional Oradea, chiar dacă biletele la cursele TAROM pe ruta Oradea – Milano (Bergamo), respectiv Oradea – Barcelona (El Prat) erau accesibile accesibile, vânzarea biletelor pe cele două rute a rămas cu mult sub nivelul așteptărilor, media biletelor vândute fiind în jur de 7 bilete/cursă.

În această situație, operatorul național a decis retragerea din orarul de vară a celor două curse.

„Vă aducem la cunoștință decizia conducerii companiei Tarom de neîncepere a operării pe rutele Oradea – Milano(Bergamo) – Oradea și Oradea – Barcelona-Oradea în sezonul de vară 2019, conform notelor SG909/04 Feb 2019 și SG1747/25 Feb 2019. Prin urmare, cursele RO411/2, Oradea-Milano(Bergamo) – Oradea și RO429/30, Oradea – Barcelona – Oradea vor fi retrase din toate sistemele în cel mai scut timp posibil“, se arată într-un comunicat al companiei TAROM.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*