Restricții de trafic pentru autocamioane pe teritoriul Ungariei

IGPF: Timpii de așteptare din punctele de trecere a frontierei cu Ungaria au scăzut semnificativ

Autoritățile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratele Teritoriale al Poliției de Frontieră Oradea si Sighetu Marmației, prin Punctul de Contact Artand-Borș, că în perioada următoare, pe teritoriul Ungariei, va fi restricționată circulația tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.

Astfel, potrivit IGPF, restricționarea se va face după următorul program:

  • 31.10.2021, între  07.00 – 23.00: Trafic restricționat
  • 31.10.2021, ora 23.00 – 01.11.2021, ora 07.00: se circulă
  • 01.11.2021, între  07.00 – 23.00: Trafic restricționat
  • 01.11.2021, începând cu ora 23.00: Se circulă

Măsura este luată de autoritățile ungare ca urmare a faptului că în data de 01.11.2021 este „Ziua Tuturor Sfinților”, declarată zi de sărbătoare națională, nelucrătoare.

În intervalele orare vizate șoferii autocamioanelor au obligația să staționeze în parcările special amenajate, până la reluarea circulației pe drumurile publice din Ungaria.

Restricțiile nu se referă la autovehiculele care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, animale vii, produse alimentare perisabile sau supuse unui anumit regim de temperatură.

Precizăm faptul că în aceste intervale de timp, traficul de călători și autoturisme se va desfășura în condiții normale.

În acest sens, Inspectoratele Teritoriale al Poliției de Frontieră Oradea și Sighetu Marmației vor ține legătura permanent cu autoritățile de frontieră din Ungaria în vederea dispunerii unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului la reluarea acestuia.

Recomandări

La ridicarea restricțiilor, Poliția de Frontieră recomandă șoferilor de autocamioane tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariția suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

De asemenea, reamintim șoferilor că există posibilitatea consultării aplicației Trafic on-line, secțiunea Autocamioane care este disponibilă pe pagina de internet https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/?vt=2&dt=2, precum și semnalării diferitelor aspecte în legătură cu formalitățile de control la frontieră la numărul de informare 021.9590.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*