Record la Noaptea Muzeelor la Sate: peste 180 de muzee din România și Republica Moldova își deschid porțile pe 29 august

Castelul Nopcsa din Săcel

Noaptea Muzeelor la Sate anunță o participare record pentru ediția cu numărul patru: peste 180 de muzee și colecții de patrimoniu rural din România și Republica Moldova. Obiectivele vor fi deschise publicului cu acces gratuit sâmbătă, 29 august 2026. Harta evenimentului propune una dintre cele mai diverse selecții de patrimoniu rural care pot fi explorate pe noapteamuzeelor-la-sate.ro.

Ediția din acest an aduce și o premieră: 14 obiective din Republica Moldova participă pentru prima dată la Noaptea Muzeelor la Sate, alăturându-se unei rețele care, în România, a crescut de la an la an și a ajuns să cuprindă aproape toate regiunile țării.

Pe harta evenimentului nu se află doar muzee în sensul clasic al cuvântului. Publicul poate vizita biserici de lemn și biserici fortificate, cule și conace, case tradiționale și gospodării țărănești, mori și cuptoare, ateliere și colecții de obiecte vechi, situri arheologice, case memoriale, gospodării tradiționale, centre culturale, școli sătești, hanuri, parcuri, șure creative, mocănițe, colecții de artă contemporană, livezi cu sculpturi, castele și palate, puncte gastronomice, mausolee, parcuri dendrologice și sate pescărești, care păstrează povești locale, ce nu pot fi întâlnite într-un muzeu convențional.

De partea cealaltă a Prutului, cele 14 obiective din Republica Moldova aduc în premieră în cadrul Nopții Muzeelor la Sate: case tradiționale, muzee sătești, colecții etnografice, șezători și cercuri de lucru manual. Este o ocazie de a descoperi forme de patrimoniu comune celor două maluri ale Prutului, dar și particularitățile fiecărei comunități.

„180 de participanți înseamnă 180 de motive să pleci la drum pe 29 august. Faptul că am ajuns la un număr de atât de mare de participanți și că, pentru prima dată, avem o prezență atât de puternică din Republica Moldova, ne arată că Noaptea Muzeelor la Sate a devenit mai mult decât un eveniment. Este o rețea care crește de la an la an și care pune în legătură oameni, comunități și locuri care au nevoie să fie văzute.” – Dragoș Neamu, inițiatorul Nopții Muzeelor la Sate și managerul proiectului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*