În 18 martie 1906, bănățeanul Traian Vuia scria o filă în istoria aviației mondiale. În Franța, la Montesson, el a reușit primul zbor din istoria omenirii cu un aparat mai greu decât aerul.
Traian Vuia a pornit cu propriul său motor, a reușit să ruleze 50 de metri, după care s-a desprins de la sol și a zburat 12 metri, la o înălțime de 1 metru. Avionul lui Vuia era realizat din cadru de țevi de oțel, cu aripi din pânză și semăna cu un liliac, iar trenul de aterizare avea patru roti cu pneuri. Un vânt lateral i-a oprit zborul, însă premiera a fost deja realizată. Pe 18 martie s-au împlinit 113 ani de la această reușită.
În amintirea acestui pionier al aviației, Aeroportul Timișoara poartă numele lui Traian Vuia din 2002, iar din 2018, sigla aeroportului este reprezentată de o aripă stilizată.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Voucherele de vacanță, acordate atât personalului din sectorul public, cât și celui din sectorul privat pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de efectuarea concediului de odihnă în regim de turism intern, au produs un impact pozitiv din …
Românii își pot achiziționa sejurul la mare, în stațiunile autohtone, pentru vara 2022 cu reduceri de până la 59 la sută, anunță turoperatorul Litoralulromanesc.ro, care subliniază că acestea sunt cele mai mari discounturi din an, …
Muzică folk, poezie, lansări de carte și de albume folk, salon de grafică satirică, expoziție de fotografie – un complex de evenimente marca Folk Fest Remember Costinești. Ediția a doua a festivalului de la Costinești …
Be the first to comment