Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Cluj, în parteneriat cu Asociația Salvamont Vlădeasa a organizat sâmbătă, 16 februarie 2019, evenimentul sportiv de Schi Alpinism și Schi de Tură – Cupa Vlădeasa 2019.
La eveniment au participat 50 de concurenți și 30 de voluntari. Vremea însorită, zăpada abundentă și organizarea bună au contribuit la reușita evenimentului.
S-au acordat premii pe mai multe categorii:
Schi alpinism masculin 5 categorii de vârstă
Schi alpinism feminin 1 categorie
Schi de tură open feminin/masculin
Schi de tură juniori fete/băieți.
Din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Salvaspeo Cluj s-a remarcat salvatorul montan Cătălin Frățilă care a ocupat locul 1 la schi alpinism atât la categoria de vârstă cât și la general. De asemenea, salvatorul montan Torok Ianos (Jo) a avut cel mai bun timp la categoria de vârstă
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Caravana mobilă de donare de sânge, Blood Network se va afla în Constanța, pe plaja Neversea, sâmbătă, 24 iulie și duminică, 25 iulie, între orele 08.00 – 14.00. Cea mai longevivă campanie de donare de …
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) susține demersul Companiei Naționale de Transporturi Aeriene TAROM de a dezvolta propria flotă, prin închirierea sau cumpărarea a patru aeronave noi Airbus A320 sau Boeing 737, în acest …
Ministerul Afacerilor Externe precizează că un număr de 115 cetățeni români aflați în atenția Celulei de Criză sau în evidențele Ambasadei României la Tel Aviv au revenit în țară, în cursul zilei de 8 octombrie …
Be the first to comment