Portul popular din Maramureș, Oltenia și Bucovina, expus în Casa Ostra din Muzeul Satului Bucovinean

În baza parteneriatelor încheiate între Muzeul Național al Bucovinei, Muzeul Olteniei Craiova și Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, în perioada 18 iunie – 30 septembrie, în Casa Ostra din Muzeul Satului Bucovinean, va putea fi vizitată expoziția temporară Identitate românească – portul popular din Maramureș, Oltenia și Bucovina.

Sunt expuse costume tradiționale specifice fiecărei zone etnografice, constituindu-se astfel o privire de ansamblu asupra diversităţii costumului popular românesc.

Deși prezintă o impresionantă unitate în ceea ce privește elementele sale fundamentale (materia primă din care este realizat, croiul, dispunerea ornamentelor și cromatica), portul românesc tradițional cunoaște diferențieri zonale care îi sporesc farmecul.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*