Pleci din România pentru mini-vacanța de 1 Mai? Iată recomandările polițiștilor de frontieră din sud-estul țării

PTF Vama Veche. FOTO GoNext.ro

Minivacanța de 1 Mai reprezintă o perioadă grea pentru polițiștii de frontieră, pentru că în aceste zile, mulți cetățeni români aleg să își petreacă vacanța în afara granițelor. Din experiența anilor anteriori, în punctele de trecere a frontierei se estimează creșteri ale traficului de persoane și mijloace de transport, în special la frontiera cu Bulgaria.

Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient şi operativ. În acest sens, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate se vor utiliza toate arterele de control disponibile, în limita configuraţiei acestora.

De asemenea, au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului Gărzii de Coastă până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de
trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic.

În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.

Recomandări
Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Pe raza județului Constanţa, la graniţa cu Bulgaria, sunt 4 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier, în total, fiind disponibile 8 benzi de control pe sensul de intrare în țară, respectiv 9 benzi pe sensul de ieşire, astfel:

  • P.T.F. Vama Veche;
  • P.T.F. Ostrov;
  • P.T.F. Negru Vodă;
  • P.T.F. Lipnița pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00.

Reamintim participanților la trafic că, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.
Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Valori de trafic
În perioada similară a anului trecut s-a constatat că în perioada minivacanței de 1 Mai, punctele de trecere a frontierei române la granița cu Bulgaria de pe raza județului Constanța, au fost tranzitate de aproximativ 50.200 de persoane, precum și de 14.450 de mijloace de transport. Dintre acestea, aproximativ 30.000 de treceri au fost pe sensul de ieșire din ţară (27.300 cetăţeni U.E. şi 2.700 cetăţeni non – U.E.).
Astfel, P.T.F. Vama Veche, la frontiera cu Bulgaria, a fost cel mai tranzitat punct de trecere rutier de pe raza județului Constanța, de aproximativ 36.800 persoane și 10.000 mijloace de transport.

Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*