Plan de măsuri organizatorice luate pe Aeroportul Internațional Timișoara din cauza coronavirusului

Directorul Aeroportului Internațional Timișoara, Daniel IDOLU. FOTO Aerotim

În contextul epidemiei de coronavirus (COVID-19) la nivel global și urmare a măsurilor dispuse de Guvernul Italiei, a autorităților statului român în ceea ce privește legăturile aeriene cu destinații din Italia, dar și a măsurilor prevăzute de către companiile aeriene de a sista pentru o perioadă de timp cursele regulate spre/dinspre Italia și de a reduce numărul de zboruri spre alte destinații,  pe aeroportul din Timișoara traficul aerian de pasageri va scădea, în luna martie, cu peste 40%., estimează conducerea aeroportului.

„Această scădere, aproape la jumătate a traficului aerian, va conduce automat la o scădere a veniturilor aeroportului. Implicit, va fi redusă și activitatea aeroportuară, motiv pentru care vom adopta un plan de măsuri în vederea reorganizării activității aeroportuare și a reducerii cheltuielilor salariale și materiale”, a declarat directorul aeroportului, Daniel Idolu.

Administrația aeroportuară, prin măsurile organizatorice pe care le va întreprinde, va ține cont de drepturile salariaților conform Regulamentului Intern în vigoare, precum și de cele legale, prevăzute în Codul Muncii. În același timp, este responsabilă pentru susținerea în stare de operaționalitate a infrastructurii aeroportuare în condiții de eficiență economică și va acționa în consecință.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*