Nava fluvială River Adagio a revenit în Portul Constanța. FOTO: CN APMC SA
Nava fluvială River Adagio, cu pavilion Malta, a revenit marți, 27 septembrie, la ora 11.00, în terminalul de pasageri al portului Constanța, cu 129 de turiști americani la bord.
Potrivit reprezentanților Portului Constanța, cei 129 de pasageri americani vor face vizite în zonă, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Edificiul Roman cu Mozaic, Catedrala Sf. Petru și Pavel și în stațiunea Mamaia.
Miercuri, 28 septembrie, turiștii vor pleca spre București, unde se încheie această călătorie.
Alți aproximativ 130 de turiști americani sunt așteptați să se îmbarce la bordul navei River Adagio și să plece din Portul Constanța, următoarea escală a navei de pasageri fiind portul Ruse.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Galaţi, au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru realizarea unei sere cu plante tropicale, mediteraneene şi subtropicale, urmând ca în perioada imediat următoare să fie demarate procedurile de achiziţie …
În luna iubirii, TAROM lansează campania specială „Love in the Sky / Iubirea la înălțime” și propune peste 25 de destinații din țară și din străinătate. TAROM derulează o nouă campanie specială în luna februarie, …
Pe perioada vacanței de vară a elevilor, Muzeul Național al Bucovinei, prin Serviciul Cetatea de Scaun, îi provoacă din nou pe copii, dar și pe părinți cu o nouă ediție a atelierului „Cetăți, domni și …
Be the first to comment