Pelicam și Greenpeace România lansează „Sunetele Pădurilor: Pădurea nu e un film mut“, la Tulcea

Sunetele Pădurilor: Pădurea nu e un film mut se va lansa la Tulcea

Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni Pelicam a ajuns la cea de-a șaptea ediție și va avea loc anul acesta între 21 și 24 iunie la Tulcea. Cel mai important festival de gen din România revine cu o selecție proaspătă de documentare de mediu apreciate la festivaluri internaționale, dar și cu dezbateri, workshop-uri, concerte în cele cinci spații de desfășurare Pelicam.

Una dintre noutățile acestui an este colaborarea Pelicam – Greenpeace România, care lansează împreună în cadrul celei de-a șaptea ediții a festivalului o nouă melodie folosind sunetele pădurilor, parte din campania Pădurea nu e un film mut, care va putea fi urmărită pe http://www.pelicam.ro/sunetele-padurilor și pe www.uncut.ro.

Uncut.ro este o platformă a Greenpeace România, realizată în parteneriat cu Kinecto Isobar București, care pune la dispoziția publicului un mix ambiental de sunete reale înregistrate în pădurile virgine din România, reunite în albumul intitulat Uncut. Această platformă face parte din campania de păduri a Greenpeace România, al cărei scop este acela de a promova un viitor în care să avem păduri mai multe și mai bune decât cele de astăzi.

“Conform singurei estimări oficiale realizate în 2005, în România aveam minim 220.000 de hectare de păduri virgine. Pentru că de atunci autoritățile nu au făcut nimic pentru salvarea acestui patrimoniu, Greenpeace România a coordonat în 2017 un studiu la nivel național care a arătat că încă există 300.000 de hectare de potențiale păduri virgine. Pentru a le proteja este necesar ca fiecare pădure în parte să fie inventariată și înscrisă într-un registru numit Catalogul național al pădurilor virgine şi cvasivirgine din România. Până atunci, cele mai valoroase ecosisteme ale României, casă a peste 13 000 de specii de plante și animale, sunt vulnerabile în fața indiferenței și lăcomiei. Uncut.ro este, așadar, un instrument prin care vrem să amintim atât cetățenilor, cât și autorităților, că este important să protejăm acest valoros patrimoniu național relevant la nivel european și mondial”, spune Ciprian Gălușcă, coordonatorul campaniei de păduri şi biodiversitate de la Greenpeace România.

Muzicienii și artiștii sunt încurajați să folosească mixul ambiental de sunete de pe uncut.ro pentru a duce mai departe mesajul campaniei. Coma și The Pixels, două dintre cele mai cunoscute trupe de pe scena alternativă românească, au realizat deja două piese folosind sunetele uncut.ro, urmând ca o nouă colaborare să fie anunțată în curând.

“Ne bucurăm să organizăm pentru al șaptelea an Pelicam la Tulcea și că anul ăsta o să ne simțim ca în mijlocul pădurii. Vom asculta împreună Sunetele Pădurilor pe care le lansăm în spațiu cu prietenii de la Greenpeace România și după ce ne încântăm urechile, ne punem la treabă ochii și mintea pentru o selecție fresh de documentare despre mediu și oameni. Ne emoționăm, ne enervăm și ne bucurăm împreună în fața ecranului și ducem mai departe mesajul că oamenii trebuie să trăiască în armonie cu mediul”, spune, la rândul său, Benjamin Ribout, directorul festivalului Pelicam.

Pelicam are loc și în acest an în cele mai importante spații culturale din Tulcea: Centrul Cultural Jean Bart, Muzeul de Artă, Casa Avramide, Piața Civică și campingul Pelicam pe malul lacului Ciuperca.

Festivalul are loc între 21 și 24 iunie, dar pentru publicul din Tulcea Pelicam se întinde pe parcursul a două săptămâni, 11-24 iunie, și vine cât mai aproape de oameni. În parteneriat cu Cinemobilul, Pelicam pregătește o serie de proiecții în școlile din Tulcea, dar și în cartierele tulcene, unde oamenii pot viziona un documentar revigorant la ceas de seară, sub clar de lună, chiar lângă casa lor.

Unul dintre filmele pregătite pentru proiecțiile în cartiere este chiar România neîmblânzită, cel mai important documentar românesc de mediu din ultimii ani, lansat chiar în 2018, care prezintă frumusețea și sălbăticia biodiversității din țara noastră, dar și pericolele care o pândesc.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*