Patronatele din turism vor să dea Guvernul în judecată dacă restaurantele din hoteluri nu se vor deschide pe 15 iunie

Mohammad Murad, președintele FPTR. FOTO Adrian Boioglu

Patronatele din turism intenționează să acționeze Guvernul în instanță pentru subminarea economiei naționale, dacă restaurantele din hoteluri nu se deschid pe 15 iunie, data începând cu care peste 500.000 de români și-au achiziționat deja servicii de cazare în țară, cu mese incluse, care nu pot fi prestate în aceste condiții.

„Chiar și o întârziere cu două săptămâni a deschiderii restaurantelor din hoteluri pune România în mare dezavantaj competitiv față de alte țări din zonă, care au ridicat deja aceste restricții și, în același timp, aruncă în faliment mai mult de două treimi dintre hotelurile din țară”, au transmis reprezentanții Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Potrivit acestora, în mass-media a apărut informația potrivit căreia restaurantele nu se vor deschide începând cu data de 15 iunie, așa cum toată lumea se aștepta, ținând cont de scăderea numărului de persoane infectate cu Covid-19.

„De altfel, în discursul său de ieri (marți, 09 iunie – n.r.), în care a vorbit despre măsurile care vor fi luate după 15 iunie, președintele Iohannis anunțat deschiderea mall-urilor, însă fără restaurantele din interiorul acestora și fără locurile de joacă, dar nu a spus absolut nimic despre așteptata redeschidere a restaurantelor din hoteluri. În momentul de față clienții au acces, începând cu 1 iunie, doar pe terasele restaurantelor, cu o serie de limitări”, spun ei.

Potrivit FPTR, perspectiva ca restaurantele din hoteluri să nu se deschidă pe data de 15 iunie, în plin sezon estival și după trei luni de pauză, „a șocat întreaga industrie a turismului din România”

„Dacă nu se deschid cel puțin restaurantele hotelurilor pe data de 15 iunie, putem să spunem adio turismului românesc, deoarece sunt peste 500.000 de persoane care deja au achiziționat, începând cu 15 iunie, vacanțe în România ce includ servicii de cazare cu masa, care nu pot fi prestate în aceste condiții. Multe dintre hotelurile din orașe, stațiuni sau de la munte, nu beneficiază de terase care să asigure serviciile pentru toți turiștii cazați, motiv pentru care nu își vor putea desfășura activitatea. În condițiile în care nu au putut funcționa în ultimele trei luni, iar fiecare zi din sezonul care tocmai a început e esențială pentru a minimiza pierderile generate de efectele pandemiei de coronavirus, estimăm că, dacă nu se deschid restaurantele pe data de 15 iunie și se întârzie cel puțin două săptămâni această măsură, mai mult de 70 la sută dintre hotelurile din România vor da faliment”, a declarat Mohammad Murad, Președintele FPTR.

El susține că o întârziere a deschiderii restaurantelor după data de 15 iunie pune turismul românesc, în plin sezon estival, într-un dezavantaj uriaș comparativ cu alte țări din zonă, care au ridicat deja aceste restricții, relaxând măsurile din industria HoReCa.

„În cazul în care nu se va lua decizia deschiderii restaurantelor pe data de 15 iunie, patronatele din turism vor iniția un proces împotriva Guvernului României pentru subminarea economiei naționale”, a mai spus Mohammad Murad.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*