Număr mare de intervenții ale salvamontiștilor clujeni în weekendul recent încheiat

Număr mare de intervenții ale salvamontiștilor clujeni în weekendul recent încheiat. FOTO Salvamont Cluj

Sfârșitul de săptămână recent încheiat a fost unul foarte aglomerat pentru salvatorii din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, aflat în subordinea Consiliului Județean Cluj. Aceștia au fost solicitați în 32 de cazuri, cu patru mai multe decât în întreaga vacanță de iarnă.

Marea majoritate a intervențiilor au avut loc în zonele schiabile Mărișel, Muntele Băișorii/Buscat și Feleacu, dar au fost și două cazuri de turiști care au solicitat ajutorul salvamontiștilor în arealul lacului de acumulare Tarnița, respectiv două în zona Masivului Vlădeasa.

Conform datelor Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, vineri, 14 ianuarie, au fost raportate șase intervenții, sâmbătă numărul acestora a crescut la 10, iar duminică au fost 16 accidentări.

Un caz mai deosebit s-a înregistrat pe pârtia din Mărișel, cu un pacient care acuza dureri în zona membrelor inferioare, coloanei și a bazinului, acesta fiind predat echipajelor de ambulanță. De asemenea, și membrii echipei Salvamont Vlădeasa au predat un turist ambulanței.

Reamintim în acest context faptul că pe parcursul celor două săptămâni de vacanță școlară din preajma sărbătorilor de iarnă au fost raportate 28 de intervenții ale salvamontiștilor montani din județul Cluj.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*