Noi spații de cazare ale Hotelului Univers „T” din Cluj, redate circuitului turistic după modernizare

Complexul Hotelier Univers „T” a finalizat lucrările de modernizare a etajelor 3 și 4 ale cădirii. FOTO CJ Cluj

Complexul Hotelier Univers T, de trei stele, societate comercială la care Consiliul Județean Cluj este acționar unic, a finalizat lucrările de modernizare și dotare a etajelor 3 și 4 ale cădirii.

Potrivit CJ Cluj, cele 20 de camere, complet renovate, au fost redate circuitului turistic după o pauză de patru luni, necesară în vederea derulării lucrărilor.

„Am profitat de perioada aceasta mai puțin dinamică din perspectiva practicării turismului, pentru a moderniza o nouă parte a spațiilor din hotel. În cursul anului trecut a fost finalizată renovarea a încă două etaje, astfel încât acum Univers T este pe deplin pregătit pentru a primi turiștii, în condiții de confort și deplină securitate sanitară”, spune președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Decizia demarării acestor investiții de îmbunătățire a esteticii și funcționalității spațiilor de cazare a fost justificată de dorința unei mai bune poziționări pe o piață hotelieră extrem de dinamică și competitivă, cum este cea a Clujului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*