Noi localități și zone din România atestate ca stațiuni turistice de interes național și local

Guvernul României a adoptat joi, 22 octombrie, Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea atestării unor localități sau părți din localități, ca stațiuni turistice de interes național, respectiv local.

În urma verificării îndeplinirii criteriilor legale, la solicitarea autorităților administrației publice locale, și totodată ținând cont de potențialul turistic, dar și resursele naturale și antropice, comuna Ocna Șugatag (jud. Maramureș) a fost atestată ca stațiune turistică de interes național, iar alte 12 localități, respectiv Anina (jud. Caraș-Severin), Cavnic (jud. Maramureș), Dorna-Arini (jud. Suceava), Ghioroc (jud. Arad), Gura Siriului (jud. Buzău), Sadova (jud. Suceava), Săcele (jud. Brașov), Sânnicolau Mare (jud. Timiș), Sighetu Marmației (jud. Maramureș), Ștei (jud. Bihor), Tulucești (jud. Galați), Vatra Moldoviței (jud. Suceava), cât și Zona turistică a comunei Borș (jud. Bihor), au fost atestate ca stațiuni turistice de interes local.

Pe termen lung și mediu, atestarea localităților mai sus menționate ca stațiuni turistice de interes național sau local, după caz, va crea un impact pozitiv. Acestea vor putea fi promovate cu noul statut și astfel vor avea șanse mai mari în atragerea de finanțări nerambursabile, în condițiile în care unele programe impun acest criteriu, influențând și creșterea circulației turistice.

De asemenea, având în vedere efectul multiplicator al turismului în sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului în aceste stațiuni va genera un impact benefic din punct de vedere economic și, în egală măsură, va contribui creșterea calității vieții pentru rezidenții acestor zone.

Până la acest moment, în România sunt atestate 52 de stațiuni turistice de interes național și 87 de interes local.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*