Nicolae Voiculeț susține un concert de excepție la Doors Club Constanța

Nicolae Voiculeț la Club Doors din Constanța

Sâmbătă 22 decembrie, de la ora 19,00, Doors Club Constanța vă invită la o seară specială, în compania renumitului artist Nicolae Voiculeț. 

Muzician român de renume internațional, Nicolae Voiculeț reprezintă și promovează România în mod constant peste tot in lume, aducând în atenția publicului, folclorul și autenticitatea romanească, prin intermediul naiului.

A urcat pe scenă încă de la vârsta de cinci ani şi de atunci cântă pe scenele lumii, evidenţiind puterea incredibilă a sunetului şi autenticităţii românești. A concertat în faţa a numeroase personalităţi mondiale, de la preşedinţi de stat la familii imperiale, dar s-a implicat intens și în campanii umanitare, fiind aliat al celor în suferinţă, dăruindu-le speranţă şi credinţă prin puterea sunetului său.

Prețul unui bilet este 70 de lei. Biletele se achiziționează de la sediul clubului, începând de luni, 17 decembrie. Program vânzări bilete: de luni până vineri, între orele 12.00-22.00.

Info și rezervări: 0763661622.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*