Nereguli în cluburile și hotelurile de pe litoral, depistate de echipele de control ale pompierilor

Controalele pompierilor au scos la iveală mai multe nereguli. FOTO ISU Dobrogea

În perioada 18-23 iunie, în staţiunile turistice de pe litoralul Mării Negre au fost efectuate controale în 42 de obiective de turism şi alimentaţie publică de către echipele de control ale ISU Dobrogea.

În cadrul acțiunii de control au fost verificate 36 de unități de turism, 2 restaurante și cluburi, precum și în 4 alte obiective.

În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 335 deficienţe. De asemenea, au fost aplicate 306 sancţiuni, respectiv 267 avertismente şi 39 amenzi contravenţionale în valoare totală de 181.500lei.

În urma activităţilor preventive desfăşurate şi a sensibilizării factorilor responsabili asupra riscurilor de incendiu existente, la nivelul unităţilor de turism controlate, au fost executate peste 100 exerciţii de evacuare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*