Muzeul Național al Bucovinei îi invită pe cei interesați, miercuri, 5 noiembrie 2025, ora 12, la vernisajul expoziției Conace boierești din nordul Moldovei și Bucovina istorică.
Expoziția este deschisă la Muzeul de Istorie, în perioada 5 noiembrie – 7 decembrie 2025. Proiectul este aprobat și finanțat de Consiliul Județean Suceava.
În cele 28 panouri fotodocumentare sunt prezentate 57 conace și reședințe boierești din județele Botoșani și Suceava, alături de regiunea istorică Cernăuți. Multe dintre aceste clădiri au valoare de monument istoric, unele fiind înregistrate ca atare în Lista Monumentelor Istorice, dar toate au avut o soartă tristă după anul 1940, în cazul Bucovinei, sau după 1949, în România comunistă, care le-a naționalizat și transformat în sedii de C.A.P., I.A.S., S.M.T., spitale, sanatorii, școli și alte instituții publice. Iar după 1990, soarta acestor clădiri a fost și mai tristă, ruina venind odată cu pierderea funcționalității avute anterior.
Este un subiect abordat pentru prima dată într-un spațiu muzeal, prin valorificarea a prețioase fotografii și cărți poștale de epocă provenind din colecția istoricului Narcis Dorin Ion, dar și de la Arhivele Naționale ale României sau Institutul Național al Patrimoniului, alături de imagini contemporane în cazul unor reședințe care se mai păstrează.
„Au fost toate, cândva, clădiri însuflețite, cămine ale unor vechi familii boierești, care au trăit aici timp de generații, în ambientul aristocratic creat în timp: Balș, Boldur-Lățescu, Callimachi, Cantacuzino-Pașcanu, Dobreanu, Flondor, Florescu, Ghica, Goilav, Grigorcea, Hurmuzachi, Istrati, Kapri, Kogălniceanu, Krupenschi, Manu, Mavrocordat, Miclescu, Millo, Moruzi, Prunkul, Rahtivanu, Rosetti, Stârcea, Stroici, Sturdza, Tilleman, Vassilko-Seretcki, Vârnav-Liteanu, Zotta. Alte familii ale unor mari industriași și moșieri au construit în zona rurală a Moldovei de Nord și Bucovinei conace și reședințe în care au dus cel mai aristocratic mod de viață: Alexandrescu, Aritonovici, Burbure de Wessembeck, Enacovici, Fischer, Franc, Manz, Marin, Manoliu-Tețcanu, Orenstein, Pillat, Popovici, Stoeanovici, Turtureanu, Volcinschi, Wert.
Ruina s-a instalat demult în locul multora dintre conacele boierești, unele au pierit în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, altele în anii comunismului, iar câteva după 1990. Miraculos, unele conace din județul Botoșani au avut șansa de a reveni la viață, după 1990, chiar sub grija proprietarilor și aici cazul cel mai spectaculos este al conacului Miclescu din Călinești, restaurat și inaugurat oficial în 2005, în prezența lui Radu Alexandru Miclescu și a multor descendenți ai boierimii române. Un alt exemplu de revitalizare este cel al conacului Moruzi din Vârfu Câmpului, care a avut șansa de a fi achiziționat de familia Valentina și Valeriu Iftime, care l-a restaurat și transformat într-o frumoasă reședință privată.
Un album monografic, frumos ilustrat, va fi publicat în primăvara anului 2026 și va cuprinde povestea acestor familii boierești și a conacelor falnice de odinioară, autorul, Narcis Dorin Ion, încercând să reconstituie un trecut istoric și viața unui patrimoniu construit de care ar trebui să fim mândri și pe care se impune să-l protejăm așa cum se cade unei țări civilizate. Altminteri, nu vom ieși din paradigma lui Jean Cocteau: „LʼOrient commence là oú lʼon cesse dʼentrenir”!” – Muzeul Național al Bucovinei

Be the first to comment