Ministrul Turismului a deschis Conferința “Turism durabil – Politici comune ale statelor membre ale UE”

Conferința “Turism durabil - Politici comune ale statelor membre ale UE”

România, prin ministerul Turismului, a organizat, la București, în perioada 2 – 3 aprilie, Conferința cu tema “Turism durabil – Politici comune ale statelor membre ale UE”.

La evenimentul Ministerului de Turism au participat 50 de experți și specialiști în turism din Europa. Pe parcursul celor două zile de lucrări, au fost abordate teme precum: Rolul sectorului privat al industriei turistice pentru Agenda 2030, Turismul – un instrument de creștere durabilă și Digitalizarea serviciilor turistice pentru dezvoltarea durabilă.

“În prezent, nu putem vorbi despre dezvoltarea turismului fără a menționa noile tehnologii care transformă oferta și cererea de servicii turistice, iar adaptarea la noua economie digitală este o necesitate pentru o destinație dacă dorește să-și mențină și să-și îmbunătățească competitivitatea în domeniul turismului. Pentru a profita de avantajele pe care tehnologia le oferă pentru sectorul turismului, trebuie să dezvoltăm politicile, structurile, programele și climatul care favorizează antreprenoriatul. Ne dorim ca la nivelul UE să fie promovat în continuare turismul durabil, responsabil și ecologic, iar conceptul de „destinație inteligentă” să fie esențial. În acest sens, dialogul la nivel european ar trebui încurajat pentru a promova dezvoltarea durabilă a turismului și pentru a sprijini dezvoltarea de noi produse și experiențe, pentru a reduce impactul sezonalității și pentru a atrage mai mulți vizitatori”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif, în deschiderea conferinței.

În programul conferinței au fost incluse și vizite la Muzeul Satului din București, Ateneul Român și Palatul Mogoșoaia.

România deține Președinția Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019. Prioritățile președinției în domeniul turismului vizează digitalizarea sectorului, economia colaborativă și dezvoltarea durabilă a turismului la nivel european.

În acest context, România organizează alte 2 reuniuni în domeniul turismului, pe perioada deținerii Președinției Consiliului Uniunii Europene, întâlnirea rețelei European Destination Excellence pentru Turism de la Piatra Neamț, ce se va desfășura în perioada 10 – 12 aprilie 2019 și Conferința ministerială “Strategia Dunării – instrument de dezvoltare economică”, care va avea loc la Tulcea, între 11 și 14 iunie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*