Litoralulromanesc face analiza sezonului estival 2025: O vară ca un rollercoaster, cu provocări financiare, incertitudini și perioade de boom

Stațiunea Mamaia. FOTO Travelminit

Sezonul 2025 a fost unul complicat pentru operatorii de turism de pe litoral din cauza modificărilor fiscale operate de guvernanți chiar în mijlocul verii. Creșterea TVA, precum și scumpirile în lanț ce au urmat, care s-au adăugat măsurilor anterioare de reducere a valorii voucherelor de vacanță i-au determinat pe mulți turiști să fie precauți în a-și rezerva o vacanță sau să se adapteze fie reducând durata sejurului, fie orientându-se spre oferte last minute, arată analiza realizată de Litoralulromanesc.ro, cel mai mare touroperator pe acest segment de turism. În aceste condiții, sezonul estival 2025 poate fi caracterizat ca fiind fluctuant, cu perioade de rezervări record comparativ cu aceleași intervale din anii trecuți, dar și perioade de acalmie.

Totuși, în pofida provocărilor cu care s-a confruntat piața, compania Litoralulromanesc.ro a reușit să marcheze o evoluție pozitivă, înregistrând o creștere atât la nivelul vânzărilor, cât și în ceea ce privește numărul turiștilor care și-au rezervat vacanța prin intermediul agenției. Această tendință se explică, pe de o parte, datorită încrederii pe care românii o acordă brandului și, pe de altă parte, prin extinderea portofoliului de unități noi de cazare, care oferă o diversitate de opțiuni și experiențe pentru diferite categorii de turiști.

„Rezultatele pe care le-am obținut se datorează faptului că am reușit să consolidăm încrederea turiștilor prin diversificarea portofoliului, prin oferte personalizate, prin programe de fidelizare și servicii suplimentare, dar și prin expertiza echipei noastre de consultanți. Într-o lume în care inteligența artificială câștigă teren, interacțiunea umană și recomandările personalizate rămân un atu important pentru turiști”, a declarat Ștefan Necula, director Litoralulromanesc.ro.

Ce au căutat turiștii la vacanțele pe litoral din 2025?

Românii care s-au orientat către litoralul românesc în această vară au preferat unitățile de cazare de 3 și 4 stele, iar cel mai mare interes a fost pentru pachetele all-inclusive – cu o creștere cu 30% a numărului de sejururi all inclusive rezervate în acest sezon față de vara 2024 – și pachetele care includ cazare, mic dejun și servicii suplimentare, cum ar fi accesul la piscină, plajă privată și locuri de joacă pentru copii. De la un an la altul, crește numărul hotelierilor care fac investițiile necesare în infrastructură pentru a oferi turiștilor servicii all inclusive și pentru a se ralia cu alte destinații populare în rândul românilor.

Valoarea medie a unei vacanțe pe litoral în sezonul 2025 a fost de aproximativ 550 de euro pentru două persoane. Durata medie a sejurului în acest an a fost 4.59 nopți față 4.67 nopți anul trecut. Clasamentul stațiunilor preferate de turiști este condus de Eforie Nord, cu o creștere de 20% a numărului de rezervări față de sezonul trecut. Pe locul doi în top se află Mamaia, cu o creștere de 15% comparativ cu 2024, iar pe locul trei se situează Neptun-Olimp, care a înregistrat un plus de 10% a rezervărilor față de 2024.

Gradul de satisfacție a turiștilor a crescut ușor în comparație cu sezonul trecut. Cei peste 12.000 de turiști care au oferit feedback la finalul sejurului pe litoral au evaluat serviciile primite la peste 8/10, cu note ridicate pentru curățenie, personal și poziționarea hotelurilor.

Perspective pentru sezonul 2026

Reprezentanții companiei privesc cu prudență spre viitor, pe de o parte, pentru că măsurile luate de guvernanți vor avea un impact negativ asupra puterii de cumpărare a românilor, efecte care s-au simțit încă din lunile de vară, iar, pe de altă parte, din cauza lipsei de predictibilitate cu care se confruntă operatorii din acest domeniu deja afectat. Prin urmare, așteptarea este aceea ca turiștii să se orienteze mai ales către oferte speciale și prețul cel mai mic. Pentru a veni în întâmpinarea lor, touroperatorul își propune ca pentru sezonul 2026 să mențină tarifele la un nivel accesibil și să sprijine turiștii prin oferte personalizate și garanția celor mai bune prețuri.

Nu în ultimul rând, reprezentanții Litoralulromanesc.ro estimează că va exista o cerere mai ridicată pentru pachete personalizate și experiențe integrate, iar destinațiile care vor avea de câștigat vor fi cele care vor face investiții în infrastructura hotelieră, precum și în aspectul general al stațiunii (plaje, spații verzi, agrement).

„Deși climatul economic și social rămâne impredictibil, credem că litoralul românesc va continua să fie destinația favorită de vară pentru sute de mii de turiști. E o destinație familiară, unde românii aleg să revină an de an, chiar dacă descoperă și alte locuri. Misiunea noastră este să fim alături de ei cu cele mai bune recomandări și oferte”, a subliniat reprezentantul companiei.

Primele pachete pentru vacanța la mare din 2026 în condițiile de rezervare ale programului Înscrieri Timpurii sunt deja disponibile, în unele cazuri reducerea acordată fiind de 50%. Rezervarea din timp a sejurului reprezintă o strategie bună pentru cei care doresc să își securizeze bugetul de vacanță.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*