Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Stațiunea Mamaia a fost aproape plină în minivacanța de 1 iunie și Rusalii. Potrivit hotelierilor care sunt membri ai Organizației Patronale Mamaia-Constanța, gradul de ocupare în majoritatea unităților de cazare a fost cuprins între 70 …
Delfinariul Constanța prezintă și la sfârșitul acestei săptămâni spectacole online. În zilele de 28 martie și 29 martie, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii prezintă spectacole cu delfini de la ora 11 și la ora …
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează, sau intenționează să călătorească în Regatul Belgiei că, pentru ziua de joi, 12 septembrie 2024, conducerea aeroportului Charleroi a anunțat o grevă de 24 de …
Be the first to comment