Intrarea în situl arheologic Sarmizegetusa Regia, va fi gratuită pe întreaga perioadă în care accesul pe ultimii 4 km spre sit, este restricționat pentru autoturisme.
Vă reamintim că o porțiune de drum aflată între Remiza – Valea Alba și intrarea în situl arheologic Sarmizegetusa Regia, a fost grav afectată, iar circulația a fost restricționată pe ultimii 4 km de drum, pentru a nu pune in pericol integritatea turiștilor.
„Ne dorim ca efortul, celor care doresc să viziteze Sarmizegetusa Regia, de a parcurge 4 km pe jos să fie răsplătit, astfel încât, până la ridicarea restricției“,a anunțat administrația Sarmisegetuza Regia.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
HiSky, unul dintre principalii operatori aerieni de pe piața din România, anunță lansarea unui amplu proces de recrutare personal de zbor. Compania aeriană deschide câteva zeci de poziții pentru piloți și însoțitori de bord, care …
În complexul expozițional Romexpo din capitală are loc a IV-a ediție a Fishing & Hunting Expo, cel mai mare târg dedicat pescarilor, vânătorilor și pasionaților de ambarcațiuni din România. Asociația de Management al Destinației Turistice …
Resortul de 5 stele din inima Deltei Dunării, Lebăda Luxury Resort and Spa, este în „Top 4 cele mai apreciate hoteluri din țară”. Unitatea a fost nominalizată la categoria „Hotelul Anului 2020”, premieră organizată în …
Be the first to comment