La Cluj, se organizează pentru copii, Tabăra Etnografică de Vară

Parcul Etnografic Romulus Vuia - Cluj. FOTO muzeul-etnografic.ro

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, invită elevii interesați la Tabăra Etnografică de Vară ce se va desfășura în perioada 1 iulie – 26 iulie 2019.

Elevii, începând de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a, sunt așteptați la relaxare și creativitate.

În cursul taberei vor fi următoarele ateliere:

  • Podoabe din mărgele;
  • Pictură de icoane pe sticlă;
  • Cusut-țesut.

De asemenea, în ultimele două săptămâni ale taberei, va fi organizat, pentru o oră, un atelier de dans tradițional, ziua și ora atelierului urmând a fi anunțate cu exactitate din timp.

Activitățile se desfășoară în aer liber, în Parcul Etnografic Romulus Vuia, de luni până vineri, între orele 10.00 – 14.00.

Participarea la ateliere se face prin rotație zilnică, 1 atelier/zi. Astfel, spre exemplu, luni copilul participă la atelierul de podoabe din mărgele, marți la cel de icoane pe sticlă, ș.a.m.d.)

Înscrierile se fac pe serii de câte cinci zile, numărul de locuri disponibile/atelier fiind de 10 copii.

Părinții sunt rugați să facă înscrierea copiilor telefonic, de luni până vineri, între orele 9.00-14.00, la numărul de telefon 0788.100.243.

În situația în care copilul nu se prezintă în prima zi a săptămânii pentru care s-a făcut înscrierea și nu se comunică telefonic menținerea înscrierii, organizatorii își rezervă dreptul de a înscrie o altă persoană.

Vârsta participanților: 6 ani împliniți – 14 ani.

Locul de desfășurare a Taberei este Parcul Etnografic Romulus Vuia.

Taxa de participare este de 30 lei/zi, respectiv 150 lei/săptămână și se achită la începutul unei serii de 5 zile.

În situațiile în care, din diverse motive (plecare din localitate etc.), părinții solicită înscrierea copiilor pentru o perioadă mai scurtă de 5 zile, aceștia sunt rugați să comunice acest lucru la înscriere.

Pentru înscrierea copiilor, părinții sau însoțitorii sunt rugați să aibă asupra lor actul de identitate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*