La 1 martie încep înscrierile pelerinilor pentru vizita Papei Francisc în Șumuleu Ciuc. Deja 500 de persoane din Sândominic s-au oferit să găzduiască pelerini

Autoritățile din Harghita se pregătesc de vizita Papei. FOTO CJ Harghita

La sediul Consiliului Județean Harghita a avut loc cea de a doua conferință de presă prilejuită de pregătirile premergătoare vizitei în la Șumuleu Ciuc a Papei Francisc. Având în vedere complexitatea evenimentului echipa de organizare s-a lărgit alăturându-se lui dr. Bodo Marta, pr. dr. Olah Zoltan și preoții Szőcs Csaba és Veres Stelian care se vor ocupa de relația cu mass-media. Au fost de asemenea, prezenți la conferința de presă Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita și reprezentanții Consulatului general al Ungariei la Miercurea Ciuc.

Astfel conform relatărilor, de mâine 1 martie, vor începe înscrierile on-line a pelerinilor care doresc să participe la slujba pe care Suveranul Pontif o va celebra în data de 1 iunie la Șumuleu Ciuc. Pe portalul pontifex.ro, care va putea fi accesat începând din data de 1 martie, toți cei care doresc să participe la eveniment, pot să se înregistreze individual sau în grup, până în data de 30 martie. Vor avea prioritate în procesul de înregistrare grupurile.

Organizatorii și-au exprimat speranța ca la data de 31 martie să se poată obține o imagine clară a numărului persoanelor care vor sosi la Șumuleu-Ciuc. Totodată, dacă va fi necesar se va prelungi perioada de înscrieri on-line. Cei care se înscriu primesc un e-mail de confirmare a înscrierii, iar după încheierea perioadei de înscriere se vor face demersurile de logistică, urmând a fi eliberate biletele de intrare emise electronic, cu cod de bare. Cu un bilet se va putea intra o singură dată. A fost prezentat și bannerul evenimentului pregătit cu ocazia vizitei Suveranului Pontif.

Se recrutează voluntari

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a evidențiat importanța procesului de înregistrare în vederea unei bune organizări a vizitei Papei Francisc. Pentru buna găzduire a pelerinilor, regiunea organizează cea mai mare clacă de până acum, iar pentru perioada cuprinsă între 31 mai-1 iunie cât vor avea loc și Zilele Județului Harghita, se conturează un program vast, divers. La precedenta conferință de presă, senatorul Tánczos Barna a precizat că s-a făcut apel către administrațiile locale, locuitori de a găzdui pelerini având în vedere că în unitățile de cazare locurile au fost deja ocupate. Numeroase administrații locale, firme și persoane private au dat curs acestei inițiative.

Președintele consiliului județean a dat exemplu localitatea Sândominic unde deja 500 de persoane s-au oferit să cazeze pelerinii sosiți pentru vizita Papei Francisc. De asemenea, și o firmă din Miercurea Ciuc își va pune la dispoziție parcarea.

„Ne dorim foarte mult ca la eveniment să fie prezente cât mai multe persoane îmbrăcate în port popular. Este o bună ocazie pentru cei care au deja port popular să îl îmbrace, iar cei care încă nu au, să și-l procure”, a spus Borboly Csaba.

Consiliul Județean Harghita va organiza și în acest an concurs de proiecte pentru confecționarea costumelor populare, președintele consiliului județean îndemnând unitățile administrativ-teritoriale de a organiza și ele astfel de concursuri.

„Sunt așteptate cu drag propunerile, sesizările cu privire la vizita Papei Francisc, zilele județului. Îi rog pe locuitori să transmită opiniile legate de aceste evenimente la adresa de e-mail info@judetulharghita.ro. În acest fel vor sprijini demersurile noastre în vederea bunei organizări a evenimentelor”, precizează președintele consiliului județean.

În vederea organizării cât mai eficiente a evenimentului se fac și recrutări de voluntari, înscrierile se pot face la coordonatorul echipei de voluntari Csobot Györgydeák Szabolccsal, la numărul de telefon +40749 059 459 sau pe adresa de e-mail csobot.szabolcs@gmail.com.

Informații utile

Autoritățile locale și organizatorii cer cu insistență să nu mergem la Șumuleu-Ciuc cu mașina personală. Orașul nu deține destule locuri de parcare, de aceea intrarea în oraș cu automobilul va fi restricționat încă din 31 mai. După informațiile pe care le deținem până acum la data de 1 iunie doar autoturismele care dețin permisiune specială pot intra în Miercurea-Ciuc.

Ceremonia se va desfășura în limba latină, cântecele vor fi în limba maghiară, papa va predica în limba italiană, traducerea se va face în maghiară simultan și română sau engleză. Pe ecrane va apărea și subtitrare.

TVR1 va transmite în direct evenimentul. Și prin acest mod se dorește ca un număr cât mai mare de credincioși să poată să se alăture serviciului religios.

Și pe telefoanele mobile, pe frecvențe radio diferite, credincioșii vor putea asculta liturghia, în diferite limbi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*