FOTO VIDEO Vacanță printre vedete, în Bahamas. Ce opțiuni au românii care vor să petreacă iarna în orașele Nassau sau Freeport din Arhipeleagul Bahamas

Plajele din Bahamas îi așteaptă pe turiști tot anul. FOTO Cătălin SCHIPOR

Dacă vrei ca în toiul iernii sau la început de primăvara să ai un bronz de invidiat, iar pe lângă toate astea să vezi și locuri deosebite, Bahamas este locul potrivit. În plus, zona este una căutată de vedete și producătorii de filme. Trebuie însă să te înarmezi cu multă răbdare pentru zborul din România către insulele din Bahamas este unul lung, iar vacanța nu este una ieftină. 

Insulele din Bahamas sunt călduroase mai tot timpul anului, iar plajele atrag turiști din toată lumea. Moneda oficială este Dolarul bahamian, dar numărul mare de turiști americani care vin în vizită au făcut ca dolarul american să fie acceptat peste tot. De reținut că sezonul turistic începe în luna ianuarie și ține până prin august. Toamna este sezonul uraganelor, așa că vacanțele vin cu risc ridicat de ploi și vânt. În plus, în noiembrie sau decembrie poți să faci plajă, dar sunt mai puține restaurante și hoteluri deschise.

La o aruncătură de băț de Florida și Cuba, Bahamas este o țară insulară, fostă colonie britanică, care și-a câștigat independent în 1973, dar care face parte din Comunitatea Națiunilor, păstrându-l ca monarh pe regina Elisabeta a II-a. Asta înseamnă că locuitorii din Uniunea Europeană pot călători aici fără viză obținută în prealabil, aceasta acordându-se gratis în momentul intrării în țară.

Bahamas este format din mai mult de 700 de insule și atoli din Oceanul Atlantic, iar din avion se pot vedea, din loc în loc, insule locuite, cu 1 -2 case, iar unele au chiar și mici aerodromuri. De altfel, pe calea aerului ajungi cel mai repede în Nassau, capitala Bahamasului. Alte căi populare de acces sunt navele de croazieră sau ferryboat-urile.

David Copperfield deține 10 insule din arhipeleag, Shakira este și ea coproprietară a unei insule, iar Julia Roberts sau Eddie Murphy nu au ezitat să-și rezerve un loc în paradis. Vedetele au fost atrase și de climă, dar și de faptul că mai multe pelicule internaționale au fost turnate acolo. Peste 30 de producții cinematografice de mare amploare au insulele din Bahamas drept cadru natural. Printre ele se numără mai multe filme cu James Bond, din 1965 până în 2006, două dintre peliculele seriei “Pirații din Caraibe”. Cocoon sau “Tăcerea mieilor” sunt alte filme cunoscute pentru care producătorii au ales Bahamas.

Cum ajungi în Bahamas: trasee și destinații

Acum după scurta prezentare a destinației, să vedem cum putem ajunge și ce avem de făcut aici. În afară de multă plajă, bineînțeles.

Zbor direct nu există din România, dar sunt câteva companii aeriene mai mari care au zboruri transoceanice. Acum, ca la fiecare zbor, în funcție de companie, de data aleasă și cu cât timp înainte se face rezervarea, un bilet la clasa economy din București Otopeni  – Nassau Bahamas, pornește în medie de la 3.000 de lei dus întors și poate ajunge la peste  8.000 de lei, sau chiar 28.000 lei. Ca și timp, cu tot cu escale, care poate fi una singură, sau două, călătoria durează între 17 ore și 40 de ore. Cel puțin 10 ore sunt petrecute deasupra oceanului Atlantic.

Dacă escalele sunt mai lungi, ia în calcul și cazarea la un hotel din vestul Europei. O altă variantă este un zbor către Statele Unite. Din Miami până în Bahamas ajungi imediat, iar prețurile de cazare din Statele Unite sunt mai mici decât cele din vestul Europei.

Unele dintre cele mai cunoscute destinații din Bahamas sunt Nassau și Freeport.

Nassau ar trebui ales dacă pe lângă plajă, corali și ocean vrei și alte activități. Cea mai cunoscută atracție este Insula Paradisului, acolo unde se află și restul Atlantis – o stațiune în sine – cu un acvariu deosebit, un parc de distracții, plajă proprie, dar și un casino care de-a lungul anilor a atras multe vedete.

Strada Bay se află aproape de Straw Market din Nassau și este cunoscută pentru magazinele cu suveniruri pentru turiști, dar și pentru brand-uri celebre de modă sau bijuterii.

Comunicațiile în Bahamas și accesul la Internet

Serviciile de telefonie mobilă sunt mai scumpe decât în alte destinații, dacă pleci cu un SIM de România. În aerport vei avea mereu o rețea wireless disponibilă pentru a anunța rudele de acasă că ai călătorit în siguranță.

Cei care doresc să fie aproape de business-ul lor, pot opta între o cartelă SIM locală din rețeaua Aliv sau BTC. Ambele au oferte sărace în date și voce, pentru cei 50 dolari cheltuiți. Nu uitați să verificați și politica de bagaje a fiecărei linii aeriene. Zborurile interne din Bahamas au limite scăzute pentru valize, așa că pot apărea oricând costuri suplimentare.

Cât costă o vacanță în Bahamas

O noapte de cazare la un hotel de 4 stele din Nassau ajunge, în medie, la 2.400 de lei pe noapte.

Dacă vrei în schimb mai multă sălbăticie, activități în aer liber și un preț mai mic pentru cazare, atunci alege orășelul Freeport din sudul insulei Grand Bahama. Aici vei găsi hoteluri concentrate în zona turistică, dar și complexuri turistice din loc în loc, cu acces direct la plajă, cu zone sălbatice între ele. Poți ajunge cu un zbor domestic, care face între 30 și 45 de minute.

Această insulă a fost puternic afectată de uraganul Katrina în 2005, iar urmele sale încă se văd. Clădiri parțial distruse, abandonate de proprietari, care au plecat și nu s-au mai întors.

Ca și mijoc de deplasare pe insulă, cel mai comod și la îndemână sunt taxiurile, care în general sunt dubițe/microbuze, iar tariful este în general  20 de dolari călătoria, sau 5 dolari de persoană atunci când este vorba de un grup.

Cazarea, cea mai ieftină o poți găsi începând cu 500 de lei pe noapte, un apartament într-un complex turistic cochet, dar în funcție de pretenții și de zonă, prețul crește simțitor. Trebuie avut în vedere faptul că unele unități de cazare solicită o garanție pentru fiecare cameră în parte, iar acesta nu este restituită la plecare, ci ulterior, într-un cont bancar.

În centrul Freeport se găsește Port Lucaya Marketplace, o zonă comercială pentru turiști, cu chioșcuri și tarabe cu haine și suveniruri. Dacă treci printre tarabe, poți să uiți că ești în Bahamas și să-ți imaginezi că ai aterizat la Eforie sau Costinești – aceleași accesorii de plajă, dar la prețuri mai mari. Diferența o fac meșterii locali care cioplesc mici statuete în lemn sau os, magazinele de bijuterii, ceasuri și restaurantele.

Ce mănânci în Bahamas

La capitolul mâncare, prețurile încep de la 10 – 12 dolari pentru un cheesburger sau 17 – 20 de dolari pentru o pizza. O bere costă 3 dolari, și dacă tot ești acolo, nu rata marca locală – Sands. De reținut că prețurile sunt afișate fără TVA, așa că la final vei plăti cu 12% mai mult. Nota de plată conține și un bacșiș aplicat automat, în valoare de 15%.

Pentru turiștii care vor să mănânce mai ieftin, există și supermarket-uri în Freeport. Acolo găsești banane la 88 cenți sau o sticlă de 2 litri de suc la 3 dolari.

Dacă vă gândiți să duceți acasă un suvenir, trebuie să știți că „tradiționalul“ magnet de frigider costă 3 dolari. Sau dacă aveți loc în bagaje, puteți cumpăra o cochilie de viețuitoare oceanică, o rudă a celebrei rapane de pe litoralul românesc. Prețul pentru o astfel de amintire pornește de la 5 dolari și merge spre 15 dolari, în funcție de mărime. Cochiliile sunt finisate și lăcuite, dar o scurtă plimbare pe plajă te poate aduce în fața unor cochilii naturale care nu costă nimic.

Sporturile nautice sunt la mare căutare, iar apa curată a oceanului te îmbie la o tură de scuba diving sau o sesiune de înotat cu delfinii. O excursie inedită este pe replica celebrei Insule a Porcilor. Adevărata insulă este la câteva ore depărtare, așa că o persoană cu inițiativă a mutat, în apropiere de Freeport, câțiva purcei și acum câștigă de pe urma curiozității turiștilor sosiți în zonă.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*