Piața turistică din România traversează o transformare vizibilă, iar țara vecină, Bulgaria continuă să fie unul dintre principalii beneficiari ai acestei schimbări. Turiștii români caută tot mai mult servicii premium, experiențe complete și vacanțe de proximitate, iar litoralul bulgăresc răspunde din ce în ce mai bine acestor exigențe.
Acesta a fost unul dintre principalele mesaje transmise în cadrul conferinței organizate de IRI Travel și Grifid Hotels, cu ocazia minivacanței de Rusalii, în Bulgaria, eveniment care a evidențiat consolidarea parteneriatului dintre cele două companii și creșterea constantă a segmentului premium pe litoralul bulgăresc.
Un parteneriat construit în două decenii
În deschiderea conferinței de presă, Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel, a vorbit, în primul rând, despre colaborarea de lungă durată dintre cele două companii.
„Lucrăm cu partenerii noștri de la Grifid Hotels de 20 de ani, de când noi activăm în calitate de companie turoperatoare specializată pe Bulgaria. Dumnealor aniversează, anul acesta, 25 de ani de la deschiderea primului hotel din lanțul Grifid și mă refer aici la Arabella”, a declarat acesta.
Fondată în urmă cu două decenii de soții Lucian și Cristina Bădîrcea, IRI Travel a devenit lider pe segmentul vacanțelor în Bulgaria, destinație către care direcționează anual între 150.000 și 200.000 de turiști români.
„Suntem considerați, pe bună dreptate, locul I într-un clasament al turoperatorilor din România pentru destinația litoralului bulgăresc. Anul trecut am depășit 50 de milioane de euro vânzări pentru Bulgaria, iar obiectivul nostru este să menținem acest nivel și în 2026”, a mai spus Lucian Bădîrcea.
Potrivit acestuia, hotelurile Grifid ocupă un loc important în portofoliul companiei, cu rezervări care depășesc anual două milioane de euro și cu perspective de creștere până la 2,5 milioane de euro în acest sezon.
România, piață strategică pentru Grifid Hotels
Unul dintre cele mai interesante anunțuri ale conferinței a venit din partea lui Ion Bondar, Market Development Romania pentru Grifid Hotels.
Reprezentantul lanțului hotelier a explicat că România a devenit o piață strategică pentru grupul bulgar, iar acest lucru se va reflecta direct în serviciile oferite turiștilor.
„Eu fiind român, prezența mea aici indică intenția clară a lanțului hotelier Grifid în a prioritiza piața de turism românească”, a afirmat Bondar.
Acesta a anunțat lansarea conceptului „Romanian Friendly” în mai multe hoteluri din lanț. Turiștii români vor beneficia de informații în limba română la recepție, canale TV românești și personal vorbitor de limba română.
În plus, Grifid Hotels poartă negocieri cu Academia de Studii Economice din București pentru recrutarea unor studenți români care să activeze în hoteluri ca recepționeri, animatori și hostess.
„Vom introduce și bucate tradiționale românești, iar site-ul nostru va fi tradus integral în limba română. În mare măsură ne axăm pe piața românească”, a precizat reprezentantul Grifid.
În prezent, românii ocupă locul al treilea în topul naționalităților care aleg hotelurile lanțului bulgar.
Trecerea la euro nu a afectat atractivitatea Bulgariei
Un alt subiect abordat în conferință a fost impactul adoptării monedei euro de către Bulgaria. Lucian Bădîrcea consideră că schimbarea a adus mai degrabă avantaje decât dificultăți pentru turiști și agențiile de turism.
„Trecerea Bulgariei la moneda euro nu a afectat turismul bulgăresc și pe turiștii din România. Prețurile nu au crescut decât în limita creșterii normale a inflației la nivel european”, a explicat CEO-ul IRI Travel.
El a subliniat că reducerile consistente oferite prin programele de early booking, care pot ajunge la 30-45%, compensează eventualele majorări de tarife și contribuie la menținerea competitivității destinației. În plus, eliminarea schimbului valutar dintre leu și euro și, ulterior, euro și leva simplifică semnificativ procesul de rezervare și planificare a vacanțelor.
Experiența primează în fața prețului
Din partea Grifid Hotels, în cadrul conferinței, a intervenit și Petya Shtilyanova, Brand Ambassador al grupului hotelier, care a evidențiat schimbarea comportamentului turiștilor.
„Facem tot ce ne stă în putință pentru a le oferi oaspeților noștri cele mai de calitate experiențe, pentru ca ei, la rândul lor, să spună mai departe povestea noastră”, a declarat aceasta.
Potrivit reprezentantei Grifid, turiștii nu mai caută neapărat cele mai mici prețuri, ci sunt interesați mai mult de valoarea pe care o primesc în schimbul banilor investiți.
„Oamenii nu mai caută neapărat prețuri mici, cât mai degrabă caută valoare pentru banii pe care îi investesc în vacanțe și cât mai multe momente memorabile”, a adăugat Petya Shtilyanova.
Criza din Orientul Mijlociu favorizează vacanțele de proximitate
În partea de final a conferinței, Lucian Bădîrcea a vorbit inclusiv despre efectele contextului geopolitic internațional asupra industriei turistice. Potrivit acestuia, tensiunile din Orientul Mijlociu, dificultățile din transportul aerian și creșterea costurilor cu combustibilul determină tot mai mulți turiști să opteze pentru destinații accesibile cu mașina.
„Bulgaria este câștigătoare în această situație, pentru că în trei-patru ore din București se ajunge la Varna”, a spus Bădîrcea.
CEO-ul IRI Travel consideră că vacanțele premium de proximitate vor domina piața în următorii ani.
„Tendința o reprezintă vacanțele premium în regiunea de proximitate: Bulgaria, România și Grecia”, a concluzionat acesta.
Bulgaria câștigă teren în competiția cu marile destinații europene
Datele prezentate în cadrul conferinței arată că litoralul bulgăresc continuă să își consolideze poziția în fața unor destinații consacrate precum Turcia, Grecia, Spania sau Italia. Accesul rapid cu autoturismul, serviciile Ultra All Inclusive dezvoltate, infrastructura modernizată și raportul competitiv calitate-preț reprezintă principalele avantaje care îi atrag și îi încântă pe turiști.
Pentru sezonul estival 2026, IRI Travel estimează o creștere a rezervărilor pentru hotelurile premium, un interes tot mai mare pentru pachetele Ultra All Inclusive și o tendință accentuată de rezervare anticipată, în special în rândul familiilor cu copii. În acest context, parteneriatul dintre IRI Travel și Grifid Hotels devine unul dintre cele mai relevante exemple ale transformării pieței turistice regionale, pe fondul orientării tot mai clare a românilor către vacanțe premium, servicii complete și experiențe de calitate, la doar câteva ore de casă.
Ne vedem și pe DELTA TV – Televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud-Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Reportajele și emisiunile de calitate sunt pe www.deltatv.ro

Be the first to comment