Lansarea primei nave de croazieră dedicată exclusiv Deltei Dunării, MS Diana, a prilejuit jurnaliștilor GoNEXT întâlnirea cu una dintre cele mai interesante locații de la vărsarea Dunării în Marea Neagră, vechiul port Sulina. Orașul plin de istorie, orașul nenumăratelor povești cu pirați și prințese, orașul care evocă la fiecare pas măreția veacurilor trecute, dar și decăderea timpurilor prezente… Orașul “unde bătrânul Danubiu își pierde și apa, și numele în mare“, după cum frumos scria Jean Bart, cel care a fost, timp de 13 ani, comisar maritim la Sulina, orașul desemnat primul port liber din România și sediu al Comisiei Europene a Dunării, poartă a comerțului maritim între Europa și Orient, unul dintre cele mai cosmopolite orașe ale Europei, la sfârșitul secolului al XIX-lea.
De altfel, pentru a înțelege cu adevărat multiculturalismul acestui vechi port, în care conviețuiau peste 20 de grupuri etnice, este suficientă o plimbare… prin cimitirul multietnic din localitate, acolo unde poveștile adevărate se împletesc insesizabil cu legende pe care localnicii le-au transmis din generație în generație, fiecare aducându-și contribuția și adăugând mister în jurul poveștilor de viață a celor îngropați aici.
Însă, pentru cei care sunt atenți și dispuși să înțeleagă istoria, așa cum a fost ea, cosmopolismul vechiului port al Sulinei este vizibil la fiecare pas.
“În anul 1900, la Sulina existau 5200 de locuitori, dintre care peste 2600 erau greci, alături de alte 23 de grupuri etnice. Grecii dețineau monopolul, în special în domeniul comerțului, iar aceste străzi, întâia și a II-a, erau pline de prăvălii. Iarna, când vântul era foarte puternic, era zăpadă, se închideau ușile de pe Strada Întâi și se deschideau doar cele de pe Strada a II-a, care erau pentru aprovizionare, nu pentru cumpărători. Se păstrează câteva case, precum cea a familiei Paleologos, care a fost cofetărie, iar alături, o altă casă, cu balcon, specific grecilor”, povestește profesorul Valentin Lavric, cel plecat cu mulți zeci de ani în urmă din Lupeniul natal, pentru a se stabili, iremediabil îndrăgostit de poveștile Sulinei, în orășelul de la gurile Dunării. Iar profesorul Lavric știe multe povești, pe care, cu răbdare, le povestește oricui este doritor să le asculte.
“O poveste din Sulina turcească, în secolul al XVIII-lea… Existau circa 2100 de locuitori, dintre care doar 200 de femei. Erau bărbații, care erau pirați, răufăcători, atacau navele, corăbiile, dar și oamenii care munceau la marinărie, la diguri, la amenajările hidrotehnice și alte munci grele. Astfel că erau oameni care câștigau bine, mâncau bine, beau bine, dar seara… se și băteau bine! Autoritățile au spus că este prea mare nivelul de violență și s-au gândit cum să-i potolească pe acești bărbați. Foarte simplu, au spus ei, o femeie poate să facă lucrul acesta. Astfel că au luat o corabie și au plecat în zona de la nordul Mării Negre, prin Crimeea, Sevastopol, Odessa și au recrutat tinere care doreau să lucreze cameriste, babysitter sau bucătărese la Sulina. Iar cele mai curajoase au venit spre vest”, povestește ghidul nostru.
Ce nu știau tinerele fete este că, la Sulina, așteptau cu nerăbdare aproape… 2000 de bărbați!
“Cu o zi înainte să ajungă la destinație, tinerele au fost înștiințate că atunci când vor coborî la Sulina, vor fi niște bărbați care sunt gata, doritori, să le… plătească”, își continuă povestea, profesorul Lavric.
Autoritățile au făcut un contract cu ele, ca să-și recupereze investiția, costurile călătoriei, promițându-le că după ce termină “contractul”, tinerele vor fi libere și chiar se vor putea căsători.
“A fost de succes, 200 de femei care să sosească la Sulina, iar unii bărbați s-au mai liniștit. După doi ani, autoritățile s-au gândit să facă un al doilea transport cu corăbii de mirese, astfel că s-a făcut din nou această licitație. Numai că… aceiași bărbați, potenți financiar, s-au prezentat la licitație. De supărare, femeile din primul val au încendiat casele, construite atunci pe stâlpi de lemn, iar după această incendiere autoritățile s-au lecuit, iar al treilea transport nu s-a mai făcut”, își încheie povestea interlocutorul nostru.
Două dintre principalele atracții, pentru turiștii care ajung să viziteze Sulina de astăzi, sunt Palatul Comisiei Europene a Dunării și vechiul far, aflat, în prezent, în plin proces de refacere.
“Marele eunuc Beshir Agha de la Topkapı a construit primul mare far de la Sulina. Era un soclu de pietre rostuite, apoi un schelet de lemn, iar sus o cameră cu ferestre. Lumina din această cameră ajuta corăbiile să navigheze. Odată cu schimbarea administrației, a devenit o Sulină rusească, după 1812, iar aceștia au construit ceea ce vedem astăzi, cilindrul farului.
Apoi, Comisiunea Europeană, la 1870, modernizează acest far, aducându-l la aspectul pe care îl vedem astăzi. În interior, se adăpostesc două expoziții, una dedicată lui George Georgescu, muzicianul născut la Sulina, una dedicată Comisiunii Europene și lui Jean Bart, comisar maritim la Sulina, pentru 13 ani. Farul a fost funcțional până în 1975, când a fost construit cel ce se află la gura de vărsare”, explică profesorul Valentin Lavric.
La toate acestea, dacă adăugăm plaja cu nisip fin, auriu, dar cu aspect încă sălbatic, cu multe locuri retrase și căutate de către nudiști, dar și cele șapte biserici de diferite rituri, faptul că Pădurea Letea se află la doar câțiva kilometri, avem certitudinea că Sulina merită, din punct de vedere turistic, mai mult. De acest lucru este convins și noul primar al Sulinei, Dan Nicolcenco.
“Turistul român va găsi la Sulina ceea ce nu găsește în alt loc din Deltă: avem mare, avem Dunărea care se varsă în mare, avem canale, avem Pădurea Letea la doar câțiva kilometri, plus posibilitatea de a merge spre Chilia, Sf. Gheorghe, Crișan. De asemenea, foarte important, avem plaja.
Lumea a început să vină, mult mai mult decât înainte de pandemie, iar anul trecut reprezintă o dovadă în acest sens. Sunt convins că și în acest an va fi cel puțin la fel de bine, pentru turismul deltaic și pentru orașul Sulina, ca și anul trecut. Cei care vin o dată la noi, vor reveni cu siguranță. Sunt oameni care vin de 50 de ani și nu se plictisesc”, spune tânărul primar.
Dan Nicolcenco are, totuși, și un motiv de nemulțumire..
“În privința turiștilor străini… Este oarecum rușinos pentru că aceștia nu reprezintă nici măcar unu la sută. Am putea avea mult mai mulți, iar aici este o problemă pentru că nu am știtut să profităm de ceea ce ne-a lăsat, în vremuri din trecut, Comisiunea Europeană”, spune primarul, care speră că includerea Sulinei pe itinerariul navei de croazieră MS Diana ar putea aduce mult mai mulți turiști străini.
Totuși, dacă acest lucru se va întâmpla (și sunt toate premisele să se întâmple!), Sulina nu pare, încă, pregătită să-i impresioneze. Pentru că, doar istoria și poveștile vechiului port nu sunt suficiente, este nevoie de capacitatea orașului de a oferi servicii turistice de cea mai bună calitate.
“Cel mai important lucru este să ne așezăm la aceeași masă. Eu provin din mediul de afaceri privat și între primărie și mediul privat nu a fost dialog, niciodată! În aceste condiții, este puțin complicat să facem ceva să se întâmple în bine în oraș dacă nu suntem împreună. Avem nevoie să ne întâlnim și, începând cu luna martie, ne vom întâlni bilunar cu toți cei implicați în turism. Cu cât mai multe capete, cu atât vom gasi soluții mai bune”, concluzionează primarul Dan Nicolcenco.
O concluzie ne permitem și noi… Dacă nu ați făcut-o până acum, dați o șansă destinației turistice Sulina. Veți avea surpriza de a găsi o carte prăfuită, poate, dar care ascunde povești unice, care vă vor cuceri pentru tot restul vieții. Pentru că, da, acesta este Sulina, un vechi port, la întâlnirea dintre Dunăre și mare, care îți fură inima pentru totdeauna…
Be the first to comment