FOTO VIDEO Pamukkale, locul în care istoria, cultura și natura se întâlnesc într-un decor memorabil

Vedere din Pamukkale, Antalya. FOTO Paul Alexe

Între spectaculoasele plaje ale rivierei turcești și agitația stațiunilor din Antalya, există locuri care par desprinse dintr-o altă lume. Unul dintre ele este Pamukkale, supranumit „castelul de bumbac” al Turciei, un peisaj natural unic, unde terasele albe de travertin, sculptate de izvoarele termale de-a lungul mileniilor, creează impresia unui tărâm ireal.

Pentru turiștii care aleg să își petreacă vacanța în regiunea Antalya, o excursie către Pamukkale reprezintă una dintre cele mai apreciate experiențe de o zi. Dincolo de frumusețea naturală spectaculoasă, aici descoperim și urmele impresionante ale vechiului oraș antic Hierapolis („Orașul Sfânt”), inclus în patrimoniul mondial UNESCO, începând cu anul 1988.

Ca și în vizita făcută în orașul antic Side, am beneficiat de o excursie ghidată în limba română, marca Christian Tour, alături de noi fiind Andreea Marciuc, ghid de turism pentru zona Antalya. Astfel, turul prin vechiul Hierapolis începe prin impresionanta Poartă de Sud, una dintre intrările monumentale ale orașului antic, ridicată în perioada romană.

Dincolo de zidurile de piatră și coloanele care încă păstrează amprenta unei civilizații de aproape două milenii, drumul principal al cetății dezvăluie treptat poveștile unui loc considerat, în antichitate, dar și în prezent (!), spațiu al vindecării și al spiritualității. La fiecare pas, dealurile acoperite de iarba verde și flori multicolore îndeamnă la scurte ședințe foto, care oferă timp ochilor să admire, iar sufletului să se bucure.

„Hierapolis a fost fondat în secolul II î.Ch. de către Eumenes al II-lea, regele Pergamului, cu scopul de a rivaliza cu orașul vecin Laodicea. Ne aflăm într-o zonă foarte activă din punct de vedere seismic și, din această cauză, orașul a fost reconstruit din temelii în secolul I”, ne spune ghidul nostru.

Însă există și alte legende cu privire la Hierapolis, a cărui creare ar fi de origine divină! Astfel, se spune că Apollo (zeul zeul luminii, al soarelui, al artelor, muzicii, poeziei, profeției și vindecării) ar fi creat locul, dar o altă legendă spune că numele „Hierapolis” provine de la Hiera, soția lui Telefos, care a fost considerat fondatorul mitic al orașului Pergamon. Rămânem, totuși, la varianta atestată de izvoarele istorice, Eumenes al II-lea fiind cel care a fondat Hierapolis ca o colonie militară care s-a dezvoltat rapid datorită izvoarelor termale minerale, devenind o stațiune balneară populară (turcii spun că ar fi prima stațiune balneoclimaterică din lume).

Drumul continuă pe strada principală, iar pașii ne poartă la marele teatru roman, una dintre cele mai spectaculoase construcții ale sitului arheologic. Așezat pe versantul dealului și excelent conservat, teatrul impresionează prin dimensiuni și prin bogăția detaliilor sculptate pe scena monumentală.

„Teatrul roman este unul dintre cele mai importante obiective rămase din vechiul oraș. Este foarte ușor să ne dăm seama la un teatru dacă a fost construit în manieră romană sau grecească, uitându-ne la nivelul primelor scaune. Un teatru găzduia piese de teatru, concerte, dar la romani erau și lupte. Astea înseamnă că la romani nivelul primelor rânduri este mai sus decât la greci, pentru ca publicul să fie protejat. În prezent, încă se mai organizează concerte aici”, explică Andreea Marciuc.

Amfiteatrul putea primi 12.000 de spectatori și găzduia numeroasele ceremonii dedicate zeului Apollo, protectorul orașului. Dealtfel, nu departe de teatru se află templul dedicat aceluiași zeu, ridicat deasupra unei grote considerate sacre încă din perioada frigiană. Nu părăsim amfiteatrul înainte de a admira panorama asupra teraselor albe din Pamukkale, cu adevărat spectaculoasă.

„Noi am intrat prin poarta de sud a orașului, care era legată de poarta de nord printr-o stradă principală, cu coloane pe ambele părți. Ceva mai jos de amfiteatrul roman, gasim fosta piscină a Cleopatrei, care mai păstrează chiar în interiorul piscinei bucăți din fostele coloane, distruse de un cutremur, în secolul XIV”, continuă prezentarea ghidul nostru.

Piscina Cleopatrei, un mic lac alimentat cu ape termale, își are numele de la celebra regină a Egiptului, căreia, din dragoste, generalul roman Marc Antoniu i-ar fi dăruit acest loc. Se spune că regina venea des aici, deoarece apele piscinei o ajutau să-și păstreze frumusețea. Dealtfel, există legenda conform căreia oricine se scaldă aici va întineri cu 10 ani! În schimb, specialiștii confirmă doar efectele benefice pentru boli ale pieli, reumatism sau dureri de spate ale apelor cu un conținut ridicat de fier coloidal.

În apropiere, se găsește celebrul Plutonium, un sanctuar antic învăluit în mister, despre care oamenii vremii credeau că reprezintă o poartă către lumea subpământeană. Gazele toxice care ieșeau natural din grotă provocau moartea animalelor sacrificate, iar fenomenul a dat naștere legendelor despre puterile divine și despre preoții care puteau intra nevătămați în „infernul” lui Pluto.

„Anticii considerau acest loc ca fiind poarta către iad, deoarece acolo era o peșteră în care oricine intra își pierdea viața. Evident, oamenii au asociat acest lucru cu ceva necurat, dar explicația este mult mai simplă. Aici avem ape termale, iar peștera respectivă era sursa acestor ape termale și emanau un gaz toxic care, odată inhalat, provoca moartea.

Au fost multe evenimente care i-au făcut pe oameni să creadă că acolo se întâmplă ceva necurat. Odată, un grup de preoți a intrat în peșteră, însoțiți fiind de câinii lor. Preoții au reușit să iasă în viață, dar câinii au murit, punând această întâmplare pe seama credinței lor pentru Dumnezeu. Însă, explicația este mai simplă. Nivelul de gaze toxice era mai ridicat în zona joasă, câinii au inhalat gazul și au murit, dar preoții și-au dat seama că se întâmplă ceva și au reușit să iasă. Tot acolo se făceau ritualuri de sacrificiu. Erau împinși tauri în interior, erau asfixiați, apoi sacrificați”, povestește ghidul nostru.

Pentru multă vreme, locul în care se afla peștera s-a pierdut, în urma unor cutremure devastatoare. Situl a fost redescoperit și identificat de către o echipă de arheologi italieni, în anul 2013. Totodată, noile descoperiri arheologice au scos la iveală reprezentări ale zeului Pluto (Hades) și ale câinelui său cu trei capete, Cerber.

Pe traseu, turiștii descoperă și agora, băile romane transformate astăzi în muzeu arheologic, precum și bazilica și martiriul dedicat Sfântului Filip, originar din cetatea Betsaida, din Galileea, despre care tradiția spune că și-ar fi găsit sfârșitul la Hierapolis. Acesta este cel de-al treilea Apostol chemat la misiune, de catre Iisus Hristos. El era din aceeasi cetate cu Apostolii Andrei si Petru.

Deși nu există dovezi clare, surse bisericești spun că Sfantul Filip l-ar fi însoțit pe Sfântul Apostol Andrei în Dobrogea de astazi, pentru a face cunoscuta Evanghelia lui Hristos. Sfântul Apostol Filip a fost martirizat în anul 80, la vârsta de 87 de ani, fiind bătut cu pietre și răstignit, cu capul in jos. În vara anului 2011, efectuând săpături arheologice în situl arheologic din Hierapolis, profesorul italian Francesco d’Andria, împreuna cu echipa sa de arheologi, a descoperit mormântul Sfantului Apostol Filip, pe culmea unui deal din nord-estul orașului antic, în afara zidurilor cetății.

Ultimul mare reper istoric al traseului este necropola, una dintre cele mai extinse și mai bine conservate din Asia Mică. Sute de sarcofage și morminte monumentale amintesc de faima izvoarelor termale din Hierapolis, unde oameni din întregul Imperiu Roman veneau în speranța vindecării. Legendele spun că mulți dintre cei care nu reușeau să își găsească alinarea în apele minerale rămâneau pentru totdeauna aici, ceea ce explică și numărul mare de morminte.

A opta minune a lumii: cascada de travertin de la Pamukkale

Etimologia numelui Pamukkale îi aduce, de fapt, și supranumele: „castelul de bumbac”. Explicația pentru care stânca cu o înălțime de 200 metri, acoperită cu terase de travertin de un alb imaculat, a fost denumită așa o găsim în scrierile calatorului englez Richard Chandler, care a descoperit terasele în anul 1765: „Am privit cu mirare ceea ce părea a fi o uriașă cascadă înghețată, vălurită, ca și cum apa ar fi încremenit brusc în curgerea ei”.

La fel de impresionat am fost și eu, acum, după câteva sute de ani! Impactul vizual este spectaculos. Terasele acoperă un vesant înalt de pământ, pe o lungime de aproximativ doi kilometri și jumătate. La orizont se văd culmile înzăpezite ale Munților Taurus, cu păduri de pin verde, care scot în evidență și mai mult strălucirea depunerilor de calcar. Apele care acoperă bazinele naturale de un alb orbitor sunt asemenea unor oglinzi naturale, deosebit de frumoase într-o zi senină, când reflectă albastrul cerului, căpătând reflexii de albastru-turcoaz.

„În apa termală sunt minerale. Odată ce apa din izvoare trece peste treptele de pe versant, mineralele se depun și, ușor-ușor, formează acest strat de travertin. Vedeți că sunt aceste minipiscine, iar apa are o putere incredibilă de erodare. Când iese din izvoare, apa are 36 de grade Celsius. După cum vedeți, astăzi nu mai sunt toate travertinele pline cu apă, dar asta este decizia celor care întrețin acest loc. Ei fac ceva foarte inteligent, periodic direcționează apa în altă parte, astfel încât acele minerale să se depună pe toată întinderea versantului. Din acest motiv, dacă veniți în perioade diferite, veți găsi apă în zone diferite de pe versant”, explică Andreea, ghidul Christain Tour.

Formate cu milenii bune înaintea primei atestări a orașului antic Hierapolis, terasele de la Pamukkale reprezintă unul dintre cele mai fotografiate peisaje din Turcia. În prezent, acolo există 17 izvoare termale, apa suprasaturată în carbonat de calciu având o temperatură cuprinsă între 35 și 100 grade Celsius. După izvorâre, apa elimină dioxid de carbon în timp ce este transportată pe o distanță de 320 metri, până se revarsă peste terasele de calcar.

Depunerile de carbonat de calciu sunt inițial sub forma unei substanțe gelatinoase, care se întărește ulterior și devine travertin. Apa este bogată în calciu, sulft de magneziu, bicarbonat și dioxid de carbon și este benefică pentru cei care suferă de reumatism sau afecțiuni cardiace. Pentru protejarea formațiunilor fragile, este necesar să ne descălțăm la intrarea pe zona de travertin, iar turiștii pășesc încet prin apa caldă, într-o experiență care transformă vizita într-un moment de relaxare aproape ireal.

Combinația dintre ruinele vechiului Hierapolis și peisajul unic al teraselor minerale transformă Pamukkale într-un loc unde natura și istoria coexistă spectaculos. Fiecare pas oferă noi perspective pentru fotografie și filmare, iar la apus, când lumina caldă colorează travertinele în tonuri aurii, întregul sit capătă o atmosferă aproape magică.

Toate acestea, fac dintr-o vizită la Pamukkale mai mult decât o simplă excursie din stațiunile regiunii Antalya. Este o călătorie prin natură, istorie și legendă, într-un loc unde timpul pare să curgă la fel de liniștit precum apele termale care au modelat aceste terase spectaculoase. Cu siguranță, iar aceasta este o recomandare pe care o fac din toată inima, Pamukkale este una dintre acele destinații care merită descoperite măcar o dată în viață!

Ne vedem și pe DELTA TV – Televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud-Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Reportajele și emisiunile de calitate sunt pe www.deltatv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*