FOTO VIDEO Hotelul Intercontinental, amendat de Protecția Consumatorilor cu 100.000 de lei. Se ia în calcul închiderea unității de cazare

Nereguli la Hotelul Intercontinental. FOTO: ANPC

Hotelul Intercontinental a fost amendat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) cu 100.000 de lei și propus pentru închidere pentru că nu a reușit să remedieze neregulile nici după trei controale.

Echipe ale Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Municipiul București (CPCMB) au realizat o acțiune de control, pe 19 mai, la Compania Hotelieră Intercontinental România SA. În urma verificărilor, au fost aplicate șase amenzi contravenționale, în valoare totală de 50.000 de lei, și s-au dispus măsurile complementare de:

  • oprire definitivă de la comercializare a produselor la care s-au înregistrat nereguli;
  • oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor a bucătăriei;
  • oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor a 10 camere verificate și a centrului SPA;
  • propunerea sancțiunii complementare de închidere temporară a unității pe o durată de cel mult șase luni.

Abaterile de la legislație constatate de comisarii CPCMB au fost:

  • utilizarea unor produse din carne și pește fără elemente de identificare și caracterizare și dată limită de consum, elemente fără de care nu se poate stabili conformitatea acestora;
  • utilizarea unor produse refrigerate cu data durabilității minimale schimbată o altă dată de expirare (produse cărora li s-a schimbat starea termică prin congelare);
  • folosirea, atât în blocul alimentar, cât și în minibarurile din camere, a unor produse cu data limită de consum depășită;
  • existența unor preparate finite calde depozitate la temperatura mediului ambiant sau în spatii frigorifice, fără respectarea condițiilor de temperatură, conform legii;
  • utilizarea, la bucătărie, a unor legume cu modificări organoleptice, precum și a unor produse congelate, cu arsuri de congelare;
  • nerespectarea vecinătăților produselor alimentare, în spațiile frigorifice, precum și depozitarea băuturilor direct pe paviment;
  • existența unor condiții igienice necorespunzătoare atât în camerele de hotel, cât și în centrul SPA;
  • lipsa informații privind utilizarea electronicelor;
  • condiții deficitare de amenajare a spațiilor de cazare, care pot pune în pericol viața sau sănătatea consumatorilor (tencuială exfoliată, prize desprinse din perete, cabluri neizolate, geamuri crăpate, protecția unei trepte de la scara de acces la saună deteriorată).

În ziua următoare, au fost verificate măsurile dispuse către operatorul economic cu o zi înainte și, în urma constatării neremedierea deficientelor în totalitate (condițiile igienice și de amenajare deficitare din camere, precum și utilizarea produselor alimentare expirate fiind în continuare întâlnite de echipa de control), comisarii CPCMB au decis extinderea verificării la toate camerele libere ale hotelului.

Ca atare, sancțiunile adăugate sau rămase în vigoare în a doua zi de control au fost:

  • alte 4 amenzi contravenționale în valoare de 35.000 de lei;
  • menținerea măsurii de oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor pentru bucătărie, centrul SPA și 10 camere de cazare, cărora li s-au adăugat încă 20 de camera (măsura aplicându-se, în total pentru 30 de camere;
  • precum și propunerea de închidere temporară a unității pe o durată de cel mult șase luni.

Aceeaşi situație s-a întâmplat o zi mai târziu, comisarii constatând din nou neîndeplinirea măsurilor și găsind, în continuare:

  • materii prime expirate, în spațiul de depozitare al produselor alimentare;
  • preparate finite neetichetate;
  • materii prime congelate cu data limită de consum schimbată;
  • preparate gata montate pe farfurii pentru a fi servite, deși bucătăria era oprită de la funcționare;
  • două camere oprite de la funcționare, ocupate.

Ca atare, a mai fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare totală de 15.000 lei – ajungându-se, astfel, la un total de 100.000 de lei, amenzi, și s-a propus sancțiunea complementară de închidere definitivă a hotelului.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*