FOTO VIDEO Desert Safari în Sharm El Sheikh, o experiență egipteană unică

Desert Safari în Sharm El Sheikh. FOTO Paul Alexe

O vacanță în Egipt, dincolo de șansa de a călca pe urmele faraonilor, nu este completă fără experiența unui safari în deșert. Iar dacă îți poți oferi această experiență la apus, ei bine, apusul este unul dintre acele momente magice în care deșertul are un magnetism aparte. O astfel de experiență a încercat echipa GoNEXT, la invitația tour-operatorului român Bonjour Tour International, în deșertul roșu de lângă Sharm El Sheikh, stațiunea egipteană de lux din sudul Peninsulei Sinai.

Jurnaliștii GoNEXT au fost preluați cu autocarul de la hotelul din Sharm El Sheikh și, după un drum de aproximativ 20 de minute, au ajuns în stația de ATV-uri, unde am primit instructajul necesar pentru a stăpâni cei câțiva cai putere ai vehiculului pe patru roți, ce poate fi folosit de una sau două persoane.

Înainte de plecare, zece euro sunt suficienți (și necesari!) pentru a achiziționa o eșarfă Shemagh, cu care să-și acopere capul și fața, dar și o pereche de ochelari, pentru a-și proteja ochii de praful și nisipul care vor veni din belșug atunci când conduci în viteză prin deșert.

Deplasarea prin deșert se face în șir indian, păstrându-se o distanță de siguranță între ATV-uri, iar senzația este unică și oferă șansa de a descoperi deșertul într-un mod cu totul inedit. După aproximativ 20 de minute de adrenalină, este timpul pentru o primă pauză, într-o tabără de dromaderi, unde experimentăm o scurtă plimbare pe aceste animale blânde.

Dromaderul este cea mai înaltă dintre speciile de cămile (masculii pot ajunge la 1,8-2 metri) și au o singură cocoașă, spre deosebire de „suratele” sale, cămila bactriană și cămila bactriană sălbatică, care au câte două cocoașe. În mod obișnuit, acest animal este un veritabil tovarăș de viață pentru populația indigenă, putând parcurge distanțe extrem de lungi, perioadă în care poate pierde, fără a se adăpa, până la 30 la sută din conținutul total de apă.

Tocmai de aceea, în mod obișnuit, localnicii le tratează cu atenție și respect, iar legendele care spun că bărbații avuți oferă în dar astfel de mamifere familiei viitoarei soții nu sunt lipsite de un sâmbure de adevăr! Din păcate, de această dată, echipa GoNEXT s-a lipsit de această experiență, animalele oferite spre a fi călărite părând a fi destul de… chinuite de către propietarii lor, care păreau mai mult preocupați de aspectul financiar decât de a oferi o îngrijire adecvată dromaderelor…

Odată depășit acest moment, jurnaliștii GoNEXT au revenit pe ATV-uri și au continuat aventura către cortul beduinilor din Wadi Al-Aat , unde s-au relaxat și au degustat tradiționalul ceai de plante. Până când gazdele au pregătit cina, ei au profitat pentru a admira apusul de pe înălțimile din apropiere.

Relieful stâncos oferă peisaje unice, o încântare pentru cei care doresc să-și încerce talentul fotografic. A urmat cina, la pregătirea căreia jurnaliștii GoNEXT au asistat cu interes și care a cuprins cele mai bune preparate din bucătăria arabă, dar și momentul artistic tradițional, din care nu a lipsit dansul popular egiptean Tanoura.

Aromele de Shisha pot întregi experiența. Una cu adevărat memorabilă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*