FOTO VIDEO Atracțiile Deltei Dunării pe timp de iarnă. Peisaje de poveste la Capul Doloșman și ruinele cetății Argamum, prima așezare antică din țara noastră, menționată de un izvor scris

Capul Doloșman din Tulcea. FOTO Adrian Boioglu

Când treci Dunărea cu bacul și călătorești prin Dobrogea dai de imaginea  îndepărtată a munților ei transformați în timp în coline, iar gândul te duce la primii coloniști care s-au așezat aici în ținutul dintre Dunăre și mare. Mergând spre nord traversezi pădurea Babadag, treci prin satele pescarilor cu denumiri lipovenesti și ajungi în cele din urmă la Jurilovca și Argamum.

În drum spre Tulcea și spre Delta, e bine să găsești răgaz cât să întarzii puțin și pe malul lacului Razelm. Zona este ireal de frumoasă mai ales acum iarna, când lacul e o întindere de gheață ce leagă malurile satului, ale cetății și ale lagunei îndepărtate.

“Ne aflăm la capul Doloșman, singura faleză stâncoasă de la noi din țară, iar aici sus pe faleză se află și site-ul vechiului oraș antic Argamum. Suntem deasupra celui mai mare lac de la noi – Lacul Razelm – care face parte dintr-un complex lagunar vast ce măsoară 80 kilometri de la nord la sud și care este și cea mai mare lagună a Europei”, ne explică ghidul de turism Ștefan Constantin.

Promontoriul Doloșman este o zonă naturală protejată lângă Jurilovca și cuprinde ruinele cetății Argamum și abruptul stâncos al falezei. Este atât de veche locuită zona încât și Herodot o amintește sub denumirea de Orgamon. Denumirea Doloșman este otomană, provenind din cuvântul dolaș (obstacol). Cetatea e construită sus de tot, pe un colț de deal care intră ca un vârf de lance în lacul Razelm.

Argamum este prima așezare antică din România care a fost menționată de un izvor scris din antichitate. De la poalele ei se întinde lacul. Stuf și apă cât vezi cu ochii, doar că acum iarnă fiind, lacul a înghețat și poți să mergi pe suprafața lui. Cu inima cât un purice, este adevarat, știind că ești în mijlocul unei bălți despre a cărei adâncime mare lucru nu știi.

După ce hoinărești printre zidurile cetății și auzi toate poveștilor ghizilor de-aici, vine și vremea să o iei spre Jurilovca. Promisiunea unei mese calde și a unui borș de pește e irezistibilă pentru orice călător care ajunge aici. De la distanță vezi casele albastre și fuioarele de fum ce se înalță încet în gerul de ianuarie. Gheața din Razelm lucește straniu, și ai senzația plăcută că ai ajuns la capătul lumii.

“Sezonul de iarnă poate fi la fel de frumos și de fantastic și în Delta Dunării. Ceea ce vedeți aici, Lacul Razelm și cetatea Argamum reprezintă una dintre multele zone pe care județul Tulcea și Delta Dunării le poate oferi turiștilor în sezon de iarnă. Din nou spun și repet: Delta și Tulcea pot fi destinații la fel de frumoase pe timp de iarnă precum celelalte destinații care sunt căutate în această perioadă”, spune Cătălin Țibuleac, președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării.

Jurilovca este un muzeu în aer liber. Case albastre acoperite cu stuf, alături de construcții mult mai noi se rânduiesc frumos de-a lungul ulițelor drepte. Sătenii în costumele rusești te întâmpină la pensiuni și se întrec să fie gazde bune. E vremea sărbătorilor pe ritul vechi la ei, și toți sunt implicați în forfota ce anunță pregătirile. Miroase a pâine caldă scoasă din cuptor și a borș de pește tocmit pe pirostrii în fața casei.

“Este o ciorbă de somn dreasă cu smântână, puțin oțet și leuștean; e apropiată de storceag, ca să zic așa. Cam o oră și un sfert îmi ia să o fac. Când am avut (festivalul) Borșul Peștelui, am făcut 350 de ceaune din astea”, spune un lipovean in timp ce învârte cu un linguroi uriaș într-un ceaun imens de email.

La lipoveni Crăciunul e fără brad, iar sărbătorile sunt strict religioase. Se merge la biserică, se spun colinde şi se mănâncă 12 feluri de mâncare. E fascinantă lumea lor acuma iarna și grijă lor față de oaspeții care se nimeresc la ei în sat. Cete de fete cânta în tindă, oamenii zâmbitori trec agale pe străzile și toți zâmbesc și te poftesc la ei. Chiar și în plină iarnă, Dobrogea e fascinantă.

“De sărbători cele mai importante sunt tradițiile rușilor lipoveni din această perioadă; mersul la biserică și felul în care ei (se) colindă și sărbătoresc, dar în afară de asta sunt traseele din afară Jurilovcăi. Întâi de toate, cetatea Argamum este cel mai important obiectiv (se află la 7 kilometri de Jurilovca) dar în apropiere se află și Enisala cu cetatea Heracleea destul de cunoscută și ea, sau cetatea Histria. Toate peisajele sunt spectaculoase, îmbinarea aceasta între stepa dobrogeană, lagună, mare și Delta Dunării, doar aici o găsim”, ne spune ghidul de turism Ștefan Constantin.

Adunând în același loc natura sălbatică, etnicitatea lipovenilor, mâncăruri fabuloase și pensiunile îmbietoare, Jurilovca este un paradis al tradiției, culturii și frumuseții. Comuna are multe de oferit pentru că zona este foarte ofertantă din toate punctele de vedere, atât pe uscat cât și pe apă.

Jurilovca a câștigat în anul 2015 titlul de Sat Cultural al României, într-o competiție cu alte localități rurale din 10 județe ale țării. Comuna de lipoveni a impresionat cu evenimentele de excepţie dar şi cu o marinată din peşte şi miere şi cu vinul Kazacului. Jurilovca este un loc de o frumusețe sălbatică, nealterată de industrie sau de turismul intensiv.

“Lacul Razelm și Capul Doloşman reprezintă o zonă care nu a fost suficient de bine pusă în valoare în anii trecuți, iar Consiliul Județean Tulcea, primăria Jurilovca și Asociația de Management a Destiatiei Turistice alături de mediul privat de afaceri încearcă promovarea și dezvoltarea acestei zone fantastice. Dacă reușim să implementăm acele proiecte necesare pentru a readuce legătura între lac și mare, pentru a readuce salinitatea apei necesare repopulării și reproducției cu sturioni, vom  redefini întreagă zona din punct de vedere turistic”, spune Cătălin Țibuleac, președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării.

La Jurilovca, tradiţiile se păstrează din generaţie în generaţie. La fel ca și credință, și ospitalitatea, mâncarea și spiritul bogat al lipovenilor. Orice călătorie începe cu un pas. Jurilovca este o ieșire binevenită din tumultul urban.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*