FOTO Plajele din Albena, Bulgaria sunt pregătite și își așteaptă turiștii cu măsuri de distanțare bine definite

Pe plajele din Bulgaria au fost stabilite distanțe de siguranță pentru turiști. FOTO Facebook / Albena Resort

Operatorii economici bulgari sunt optimiști și se pregătesc intens de sezonul estival, dând iar clasă omologilor lor de pe litoralul românesc. Au amenajat deja plajele astfel încât turiștii să se simtă și să fie în siguranță. 

Pe pagina de Facebook „Albena Resort“ este expus un exemplu pe care nu îl vedem în România, acolo unde de curând autoritățile au demolat beach baruri și construcții ilegale, lăsându-se chiar și cu  dosare penale.

Hotelierii din Albena îi îmbie pe turiști cu o plajă largă, unde șezlongurile sunt grupate câte două la o umbrelă, beneficiind de un spațiu de 25 mp. Distanța între umbrele este de 7 metri, iar între șezlongurile de pe margine este de patru metri pentru a oferi astfel un coridor sigur pentru cei care merg spre apă, sau spre beach barul de la marginea plajei, chiar dacă se intersectează.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*