Mergând dinspre Bistrița spre Vatra Dornei, drumul te poartă printr-un peisaj de poveste, care-ți întărește convingerea că avem o țară în care frumusețile naturii, localitățile și oamenii sunt deosebiți și uimitori.
Printre cele mai minunate din Europa. Făcând, însă, abstracție de inventivitatea debordantă a locuitorilor zonei, care și-au denumit comunele și satele (nu mai puțin de opt) cu toponimia Bârgău, Prundu Bârgăului, Susenii Bârgăului și așa mai departe, de li se pierde șirul atâtor Bârgăie. Apoi, după ce treci de frumoasa și extrem de ordonata comună Livezi, intri în zona ce te duce către Colibița.
Supranumită „Marea de la Munte”, actuala localitate turistică a apărut pe malurile lacului Colibița, lac artificial de acumulare situat la cca. 900 metri altitudine și care acoperă o suprafață de cca. 270 ha. Barajul de acumulare, construit între 1977 și 1991, a creat un luciu de apă ce se întinde pe o lungime de 13 km.
Și, cum o zicală spune că omul sfințește locul, primii coloniști ai zonei, cei care au început exploatarea acestei zone, au ridicat în jurul lacului case de vacanță, pensiuni și, mai nou, hoteluri de 3 și 4 stele. Deschizător de drum, domnul Vasile Coruțiu, deținător al bazei hotel-restaurant-spa Fisherman’s, nu vrea să se oprească. Continuă investițiile și într-un centru de odihnă și tratament de 5 stele, care sigur va deveni o destinație în sine.
Turismul ce se poate practica în zonă nu este pentru cei ce doresc sporturi extreme, nici măcar pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Turismul de aici este cel de relaxare și de odihnă.
Și poate este mai bine așa. Stațiuni supraaglomerate, în care zgomotul, aglomerația și forfota sunt la cote maxime, nu sunt pentru cei ce doresc doar clipe de liniște și atenție din partea gazdelor. Acestea le găsești la Colibița, unde proprietarii, personalul, toți sunt cu zâmbetul pe buze și te fac să te simți dorit și apreciat.
În două-trei nopți, organismul supus unui stres citadin, profesional, de orice natură, își va găsi relaxarea pe care o merită. Nu trebuie să te cațeri prin munți, nu trebuie să te dai cu parapanta. Pur și simplu stai, te relaxezi. Stai și citești o carte sau, mai știți cum e, butonezi telefonul mobil. Locuitorii spun, și datele o certifică, că actuala localitate Colibița, protejată din trei părți de munții Bârgăului, ai Rodnei și ai munților Călimani, este posesoarea unuia dintre cele mai curate aeruri din Europa, cu o concentrație a ozonului de 90 micrograme/mc. Foarte puține locuri se pot mândri cu așa ceva.
Așa că, odihnă și spa. Hotelurile și pensiunile din zonă oferă aceste facilități. Sunt pentru toate dorințele și buzunarele. Pentru cei ce vin în grup, familii și prieteni cu copii, o idee ar fi pensiunea „Turquoise House” a lui Adrian Floruț, perfectă pentru cei ce vor să se autogospodărească. Piscina, jacuzzi-ul cu apă caldă, cu vedere spre toată imaginea fascinantă a stațiunii, terenul de sport și, mai ales, foișorul cu grătar fac din sejurul de aici momente de neuitat.
Dar, pentru că totuși trebuie să se facă și puțin turism activ, spre a crește pofta de mâncare, o plimbare cu catamaranul pe lac este oportunitatea ideală. Catamaranul „Speranța” ne va prelua de la cheiul locației „Vatra Colibița” și ne va face un tur al lacului în 45 de minute. Domnul Rareș Vrîncean nu este doar armatorul navei, este și un fin cunoscător al preparatelor din carne de vită. O friptură excelentă și un pahar de vin roșu, pe terasa restaurantului cu priveliște spre lac și munți, sunt tot ce-și poate dori cineva care tocmai a coborât de pe navă.
Întors, totuși, în stațiune, este bine ca aceste calorii câștigate la stână să fie arse. Și unde mai bine decât la „Vila Galleria”, unde doamna Oana Maria Milea, managerul unității, ne pune la dispoziție facilitățile spa, bazinul jacuzzi, sala de sport și zonele de relaxare. Apă, mișcare, dar iar vi se va face foame. De data aceasta, resortul vă va răsfăța cu o bucătărie internațională, însoțită de produsele viticole ale zonei.
Vinurile Cramei Jelna din apropiere, care poate fi vizitată, inclusiv cu degustare, prin amabilitatea aceleiași gazde, doamna Oana, vă vor fi prezentate cu pricepere și măiestrie de maestrul somelier Onișor, ale cărui vaste cunoștințe și experiențe europene vă vor cuceri din primul moment. Prezentate cu dragoste și pasiune, vinurile arealului bistrițean vă vor seduce, mai ales dacă, lângă răsfățul gastronomic reprezentat de un păstrăv la grătar, acesta va fi însoțit și de un sec alb și rece, precum o Fetească Albă sau un Sauvignon Blanc.
Nimic nu poate fi mai frumos și mai odihnitor decât mângâierea blândă a soarelui, indiferent de anotimp. Filtrate și răcorite de puritatea aerului, razele te vor îmbia la meditație pe un șezlong, cu vederea către minunățiile locului. Resortul „Roser” le are pe toate acestea. Această locație, care duce odihna și relaxarea la un nivel superior, este, prin definiție, opera doamnei Ana Maria Ștefănuțiu, care, cu dăruire și implicare personală, oferă oaspetelui tot ce-și poate dori. Construit pe mai multe niveluri și având o mulțime de facilități pentru toate vârstele, Hotel House Roser nu trece neobservat în peisajul local. Șezlongul, un pahar de roze și un mic platou creează clipe de neuitat.
Dragi turiști, nu ocoliți Colibița. Este o bucățică de rai românesc și sigur va rămâne în memoria tuturor celor care, cu siguranță, se vor întoarce.

Be the first to comment