Evenimentul “Seară Dobrogeană”, la un an de la lansare. Turiștii pot revedea show-ul multi-etnic de la Mamaia începând cu 3 mai

"Seară Dobrogeană", unicul Spectacol multietnic organizat că produs turistic în România

“Seară Dobrogeană”, unicul Spectacol multietnic cu cină organizat că produs turistic în România, a împlinit un an de zile de la lansare și își redeschide Calendarul de evenimente la Startul Sezonului Litoral 2019.

Lansat pe 30 aprilie 2018, spectacolul a înregistrat deja o serie de evenimente pe parcursul sezonului anterior, dar și în toamnă anului trecut, câștigând mii de fani și suporteri ce apreciază farmecul și autenticitatea tradițiilor și bogăției multietnice ce fac din Dobrogea o regiune turistică unică în Europa.

După o prima reprezentație pe acest an, pentru primul grup organizat de turiști străini de pe Litoral, și anume 40 turiști din Estonia, se pregătește primul mare Spectacol “Seară Dobrogeană” al verii 2019, ce va avea loc vineri, 3 Mai, la același Restaurant Dorna din Mamaia.

Printre spectatori și participanți se vor număra constănțeni, invitați din țara ai acestora și turiști sosiți în minivacanță pe Litoral, dar și managerii celor mai mari 10 agenții de turism din Istanbul, ce participă la un Infotour de promovare Litoral-Deltă Dunării organizat de Turkish Airlines Constanța și Federația FAPT, cu sprijinul agenției de turism Mistral Tours și a unui număr de hoteluri din Constanța, Mamaia și din Deltă Dunării.

În spectacol evoluează ansamblurile de dansuri ale comunităților reprezentative din Județele Constanța și Tulcea, iar Ansamblul Asociației Macedonenilor din România, sosește de la Craiova, în mod special pentru a evolua în „Seară Dobrogeana”, așa cum și-au dorit. Vor fi prezenți și meșteri populari dobrogeni, care își prezintă suveniruri și produse realizate manual.

„Un an de promovare, astăzi, a brandului turistic DOBROGEA – prin intermediul unui Spectacol de tradiții ce lipsea, de foarte mulți ani, din ofertă de produse turistice locale. Dintre cele 17 minorități ce trăiesc în deplină armonie în Dobrogea, am reunit pe cele reprezentative-grecii, turcii, tătarii, aromânii, rușii lipoveni și armenii, într-un veritabil Show ce se dovedește unic în Europa.

Dacă mergi în vacanță în Grecia, că turist, vei vedea o seară grecească. Dacă mergi în vacanță în Turcia, participi la o seară turcească și atât. La Seară Dobrogeană, însă, descoperi și admiri, într-un singur Spectacol, șapte culturi diferite, cu tradițiile, costumele, gastronomia și ritmurile și dansurile lor, un fel de “7 în 1”, ce se transformă într-o veritabilă petrecere interactivă, dinamică și plină de muzică și culoare. O lecție de cultură, de fapt, ce face parte din ceea ce vrem să definim că “brandul turistic Dobrogea”.

Produs turistic de referință pentru Litoralul Românesc, “Seară Dobrogeană” va fi oferit că atracție turistică și în acest sezon, prin hotelurile de pe Litoral și prin agențiile de turism din România care vând pachete de vacanță pe Litoral, iar faptul că acceptăm și Tichete de vacanță da posibilitatea multor români din țara să descopere și să cunoască tradițiile și mozaicul fantastic de culturi, muzică și gastronomie specifice Dobrogei și unice în Europa”, a declarat Corina Martin, Mistral Tours & Events, în calitate de organizator.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*