Turiștii care se află sau intenționează să călătorească în Comunitatea Valenciană pe 12 august trebuie să țină cont de restricții importante impuse în ziua eclipsei solare. Autoritățile regionale au instituit nivelul maxim de prealertă pentru incendii forestiere, iar accesul în numeroase zone naturale și turistice va fi interzis.
Ministerul Afacerilor Externe îi avertizează pe cetățenii români aflați în Spania, precum și pe cei care tranzitează sau intenționează să călătorească în Comunitatea Autonomă Valenciană, că autoritățile regionale au luat măsuri speciale pentru data de 12 august 2026.
Generalitat Valenciana a instituit nivelul maxim de prealertă pentru risc de incendii forestiere pe întreg teritoriul regiunii. Măsura vine în contextul eclipsei solare și al estimărilor potrivit cărora numeroase persoane s-ar putea aduna spontan în zone naturale pentru a urmări fenomenul astronomic.
În ziua eclipsei va fi interzis accesul persoanelor pe trasee și în zonele de câmp deschis. De asemenea, nu va fi permisă aprinderea focului în zonele forestiere și pe o rază de 500 de metri în jurul acestora.
Mai multe parcuri naturale vor fi închise, printre acestea numărându-se Tinença de Benifassà, Serra de Irta, Penyagolosa, Prat de Cabanes-Torreblanca, Desert de les Palmes, Serra d’Espadà, Albufera, Puebla de San Miguel, Sierra Calderona, Hoces del Cabriel, Chera-Sot de Chera y Turia, Marjal de Pego-Oliva, Sierra de Mariola și Carrascal de la Font Roja. Va fi închis și monumentul natural Camí dels Pelegrins de les Useres.
Restricțiile încep, în anumite cazuri, încă din 11 august. În zilele de 11 și 12 august este interzisă camparea în El Molinillo (Titaguas), Jórgola (Domeño), Fuente Muñoz (Benagéber), Fuente de Don Guillén (Puebla de San Miguel), El Remedio (Utiel), Porta Coeli (Serra) și El Planàs (Vistabella).
În zonele de agrement și în celelalte spații de campare aflate pe terenuri forestiere vor fi interzise, în aceeași perioadă, activitățile sportive și recreative desfășurate în afara spațiilor special amenajate.
Turiștilor li se recomandă să aleagă zonele urbane pentru observarea eclipsei și, acolo unde autoritățile au amenajat puncte oficiale, să le folosească pe acestea. Accesul trebuie realizat numai pe căile amenajate și cu respectarea traseelor stabilite de autorități.
MAE le recomandă românilor să evite zonele restricționate, să respecte instrucțiunile autorităților locale și să urmărească permanent informațiile oficiale comunicate în Spania.

Be the first to comment