Echipele de Salvamont din Cluj au avut probleme cu turiștii

Salvamontiștii clujeni au avut bătăi de cap. FOTO CJ Cluj

În weekendul recent încheiat, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj a fost implicat, alături de alte instituții de profil, în două ample acțiuni de căutare a unor persoane rătăcite.

„Salvamontiștii clujeni și-au făcut și de această dată datoria, intervenind prompt și eficient pentru salvarea unor vieți aflate într-o evidentă stare de pericol. În spatele acestei organizări optime a acțiunilor de salvare și a mobilizării ireproșabile stau numeroasele exerciții, antrenamente de pregătire și cursuri de perfecționare la care salvatorii montani clujeni participă în mod continuu”, a declarat președintele Consiliului Județean, domnul Alin Tișe.

Astfel, în dimineața zilei de sâmbătă, 2 iunie a.c., dispeceratul Salvamont Cluj a fost solicitat prin apel de urgență în vederea căutării unei persoane rătăcite în zona vârfului Ijar din Munții Gilăului, mai exact pe platoul dintre lacul Tarnița și Uzina. Având în vedere faptul că persoana respectivă nu a mai fost văzută încă din timpul zilei de marți, 29 mai, iar dispariția sa a fost anunțată abia după cinci zile, salvamontiștii clujeni au procedat, în regim de urgență, la căutarea acesteia în zona indicată.

În cadrul acțiunii, derulate pe parcursul a două zile, până în seara zilei de duminică, 3 iunie, au mai participat un detașament de Jandarmi din localitatea Beliș și polițiști din cadrul structurii teritoriale Huedin. Inițial, în pofida vastelor căutări, persoana căutată de nu mai puțin de 30 de oameni nu a fost găsită, aceasta reușind însă să se întoarcă la locuință singură, în cursul zilei de luni, 4 iunie.

Întrucât pe parcursul acțiunii de căutare un polițist a fost mușcat de o viperă, salvamontiștii clujeni au intervenit prompt, cu un vehicul de teren, pentru transportarea acestuia până la întâlnirea cu echipajul de pe Ambulanță.

În același timp, în seara zilei de 3 iunie, la întoarcerea spre bază, Salvamont Cluj a fost solicitat pentru găsirea a două persoane rătăcite în zona localității clujene Calea Lată, la limită cu județul Sălaj. Căutarea acestora a fost facilitată de realizarea unui contact telefonic între cele două părți, salvamontiștii clujeni reperându-i în scurt timp, cu ajutorul informațiilor transmise, analizate prin consultarea imaginilor preluate din satelit. După recuperarea persoanelor rătăcite, aflate într-o evidentă stare de epuizare fizică, acestea au fost predate echipajului de pe Ambulanță.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*