Primele spectacole la Delfinariu din acest an sunt programate pe data de 2 ianuarie.
Astfel, după perioada de carantină în care s-a aflat municipiul Constanța, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii își deschide programul de vizitare începând de sâmbătă, 2 ianuarie 2021. La Delfinariu vor avea loc zilnic două reprezentații, la ora 11:00 și la ora 15:00.
Prețul unui bilet este de 12 lei. Elevii și studenții plătesc câte trei lei, iar copiii până în vârsta de 7 ani au accesul gratuit.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Planuri de călătorie în 2024? Agenția de turism online Vola.ro derulează pentru al șaselea an campania Ieftinuarie, cea mai așteptată perioadă pentru clienții Vola, campania care le aduce acestora cele mai mici prețuri din an …
Compania TAROM anunță un plus de peste 19.000.000 lei în luna ianuarie 2019, față de acceași perioadă a anului trecut, la capitolul venituri totale. TAROM continuă, în ianuarie 2019, trendul ascendent pe care s-a plasat …
A VI-a ediție a Festivalului, care va avea loc în zilele de 8, 9 și 10 iunie 2018 la Complexul Național Muzeal ASTRA în Pavilionul Muzeal Multicultural. Festivalul Internațional de Benzi Desenate de la Sibiu …
Be the first to comment