DAL Travel: „Circuitele turistice revin în forță”

Imagine din Italia. FOTO Raul Taciu

Turiștii români sunt din nou interesați de circuitele turistice externe, pentru acest sezon estival fiind înregistrate deja foarte multe rezervări. Potrivit consultanților DAL Travel, unul dintre cei mai cunoscuți touroperatori din România cu produse turistice tip premium, înființat în anul 2000, cele mai căutate circuite sunt la ora actuală pentru Franța, Italia și Islanda.

„Vara reprezintă, în mod tradițional, un anotimp al circuitelor. Ne bucură faptul că mulți turiști sunt din nou interesați de acest tip de produs turistic, ceea ce indică și o întoarcere la normalitate. Circuitele turistice au foarte multe avantaje. Itinerariul este foarte detaliat, pe toată perioada în care se desfășoară vacanța, există însoțitor de grup, vorbitor de limba română și nu în ultimul rând agenția de turism se ocupă de programarea intrărilor la obiectivele turistice: muzee, castele etc., fapt esențial în condițiile actuale post pandemice. De asemenea, vorbim de o economie de timp în comparație cu pregătirea pe cont propriu a unei vacanțe. Agențiile de turism negociază în mod specific cu furnizorii, astfel încât călătoria pe același traseu dar individual ar ajunge la costuri mult mai mari”, subliniază Daniela Nedelcu, director general DAL Travel.

DAL Travel a lansat, pentru acest sezon, un produs nou de circuit – Private Tour. Aceste circuite premium implică transportul unor grupuri restrânse de turiști, cu microbuze tip 8+1, ceea ce presupune mai multă flexibilitate și permite reorganizarea programului din mers. Produsul Private Tour este accesibil pentru orice destinație aflată în oferta DAL Travel.

Iată care este topul destinațiilor de circuit pentru sezonul estival 2021, alcătuit de către consultanții DAL Travel:

  1. Islanda
  2. Italia
  3. Franța
  4. Elveția
  5. Insulele Azore și Madeira
  6. Albania
  7. Turcia
  8. Peru
  9. Africa de Sud
  10. Ecuador – Galapagos

Iată care este portretul turistului amator de circuite:

  • Femei și bărbați cu vârsta de peste 45 de ani, din mediul urban, majoritar din București.
  • Pensionari sau în funcții de conducere care-și permit concedii în orice perioadă a anului și venituri peste medie.
  • Apreciază în special recomandările venite de la specialiști în domeniu care au vizitat locurile pe care își doresc să le vadă, dar și recomandări venite de la prieteni apropiați.
  • Pun preț pe relația directă cu agentul, pe disponibilitatea oferită.
  • Pun preț pe calitatea serviciilor, pe transparența în comunicare, pe respectarea promisiunilor, pe atenția la detalii.

Printre avantajele circuitelor se mai numără faptul că itinerariul este conceput pentru a eficientiza ruta stabilită și de a respecta toate obiectivele de călătorie, ceea ce generează economie de timp pe parcursul vacanței. De asemenea, turistul nu mai este preocupat de detaliile specifice ale călătoriei, precum schimbul valutar, stresul de a fi în altă țară străină, transferuri ori pierderea conexiunilor. Gradul de confort este ridicat, ghidul sau însoțitorul de grup având responsabilitatea de a se îngriji de securitatea persoanelor, a bagajelor, a bunei desfășurări a acțiunii călătoriei. Nu în ultimul rând, calitatea serviciilor este garantată pe baza unui contract semnat dintre turist și agenție.

Durata medie a unui circuit în Islanda este de 9 zile iar tariful mediu se ridică la 1780 de euro de persoană. Pentru Franța, durata variază în funcție de zonă, iar tarifele pornesc de la 840 euro și ajung până la 1380 euro (între 9 zile și 12 zile, depinde de circuit). Pentru Italia, un turist va plăti între 745 și 890 de euro pentru 7-8 zile.

Iată care sunt cele mai importante obiective turistice pentru primele trei destinații de circuit din topul DAL Travel:

ISLANDA:

Laguna Albastră, “cascada de aur” Gullfoss, Cascada Skogafoss, Cascada Seljalandsfoss, Laguna Glaciară Jokulsarlon, Parcul Naţional Thingvellir, Biserica Luterană Hallgrimskirkja, Cascada Godafoss, Lacul Myvatn, Craterul Kerid, Gheizerul Strokkur, Gheţarul Myrdalsjokull, Canionul Fjadrargljufur, Parcul Naţional Vatnajokull, Cascada Rjukandi, Caldera Krafla, câmpul de lavă Leirhnjukur, Tunelul Hvalfjordur, cascada de la Hraunfossar, sau “cascada de lavă”, Barnafoss sau “cascada copiilor”.

FRANȚA:

Câmpurile de lavandă din Provence, Saint-Paul-de-Vence, Coasta de Azur: Saint-Tropez, Nisa, Antibes; Mont Saint-Michel în Normandia, Valea Loarei, satele de pescari, porturile istorice și plajele din Bretania, Regiunea Alsacia, Regiunea Burgundia, Lourdes, Cannes și Monaco, Riviera Franceză, Lyon.

ITALIA:

Cinque Terre: Monterosso al Mare, Vernazza, Corniglia, Manarola, Riomaggiore, Marile Lacuri: Lacul Iseo, Lacul Garda, Lacul Como, Lacul Maggiore, Lacul Orta, Toscana, Emilia Romagna, Lombardia, Insula Elba.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*