
În Piața Sfatului din Brașov, va avea loc, în perioada 5–7 septembrie 2025, Festivalul PRISPA – un eveniment național, care își propune să aducă la un loc tradițiile, arta și bogăția culturală a României. Într-un tur prin județele țării, vizitatorii sunt invitați să descopere tradițiile, atracțiile turistice și obiceiurile locale, prezentate prin expoziții în cadrul pavilioanelor tematice amenajate în Piața Sfatului.
ArgeșuL va fi prezent la Festivalul PRISPA, prin Consiliul Județean Argeș și Centrul “Doina Argeșului”. Publicul vizitator este invitat la standul de promovare al Argeșului să descopere frumusețile județului nostru – de la tradiții și obiceiuri locale, la natură spectaculoasă și obiective turistice de neratat.
Vizitatorii vor primi materiale de promovare – broșuri, hărți, pliante și vor putea admira o expoziție cu elemente de port popular și obiecte tradiționale. Pentru a aduce mai aproape povestea vie și autentică a Argeșului, turiștii vor avea ocazia să pătrundă în universul satului argeșean și să descopere tainele meșteșugurilor chiar de la meșterii populari, din mâinile cărora, cu dibăcie și pasiune, arta populară prinde viață.
Festivalul este organizat de Asociația Construim o Țară, prin proiectul „România ești TU”, în parteneriat cu Primăria Brașov și Ministerul Economiei, Antreprenoriatului, Digitalizării și Turismului. Evenimentul este dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești. Piața Sfatului din Brașov va fi împărțită în mai multe zone tematice. Programul festivalului include și spectacole susținute de interpreți consacrați de folclor, ansambluri artistice și grupuri tradiționale din toată țara.
Intrarea este liberă!
Be the first to comment