În primul weekend al lunii mai, peste 2.500 de sportivi din 21 de țări au luat startul la competiţia de alergare montană EcoRun Moieciu, ajunsă la cea de-a zecea ediţie.
Cei peste 2.500 de sportivi din 21 de ţări se întrec în cursa de cros pe distanța de 14 km şi în cea de maraton (42 de km), pe trasee care duc spre culmile și văile din Moieciu de Sus, Fundata și Cheile Grădiștei, până aproape de înălțimile Bucegilor. Este cea mai importantă competiţie din Europa de Est în ramura sportivă a alergării montane.
În după amiaza zilei de 5 mai are loc și crosul copiilor, la care s-au înscris peste 700 de participanţi.
Acest concurs înseamnă o oportunitate deosebită de a descoperi cadrul natural și tradițional de la poalele munților Bucegi și Leaota.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Iubitorii de călătorii, români sau străini deopotrivă, pot alege, din luna mai, o croazieră pe Dunăre, de la Orșova la Vukovar, în Croația, cu nava de croazieră MS Diana. Astfel, începând cu 5 mai, MS …
Campania „Let’s Do It Romania“ a angrenat oameni din toată țara și din toate domeniile în efortul de a strânge din natură deșeurile toxice. Angajații CMSN din Constanța s-au implicat și ei în această acțiune …
Pentru realizarea unor lucrări de către CFR SA la infrastructura feroviară pe secțiunea Slatina – Piatra Olt, vor interveni modificări în circulația trenurilor în perioada 10 august – 25 septembrie 2020, În perioada 09/10 august …
Be the first to comment