Comorile Cracoviei, o expoziție găzduită în luna aprilie de Muzeul de Istorie Suceava

Comorile Cracoviei, o expoziție găzduită în luna aprilie de Muzeul de Istorie Suceava

Expoziția Comorile Cracoviei prezintă o poveste despre orașul – sediu al regilor polonezi, fostă capitală a țării, tezaur de opere de artă și suveniruri naționale, înscrise într-un ansamblu arhitectural unic.

Expoziția, pregătită de Centrul Internațional de Cultură al orașului Cracovia, elaborată în versiunea românească de Institutul Polonez din București, va putea fi văzută la Muzeul de Istorie Suceava, în perioada 1 – 30 aprilie, în spațiul numit Cafeteria.

Pe cele 19 planșe sunt prezentate comori ale orașului – opere de artă și arhitectură, monumente și exemple de patrimoniu ridicate la rangul de capodopere. Acestea permit urmărirea istoriei metropolei încă din Evul Mediu, prin dezvoltarea orașului în vremurile lui Cazimir cel Mare, a dinastiei Jagiellone și a epocii renascentiste, decăderea din perioada stăpânirii suedeze, a împăraților Poloniei și până în zilele noastre. Se îmbină astfel, în mod creativ, prezentul cu moștenirea bogată a istoriei Cracoviei de peste o mie de ani.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*