Christian Tour, unul dintre cei mai mari touroperatori din România, și netSIM, furnizor de servicii eSIM de date mobile, anunță un parteneriat strategic menit să îmbunătățească experiența de călătorie a turiștilor români prin acces simplificat la internet mobil în străinătate.
În baza acestei colaborări, Christian Tour recomandă oficial serviciile netSIM clienților săi care călătoresc în destinații populare din afara Spațiului Economic European (cum ar fi Turcia, Egipt, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite sau Statele Unite), unde tarifele de roaming convenționale pot genera costuri neașteptate.
Recomandarea este integrată atât în rețeaua fizică de agenții Christian Tour, unde consultanții de turism oferă ghidaj clienților, cât și pe canalele digitale ale agenției. Turiștii pot achiziționa pachetele de date netSIM direct de pe platforma dedicată, beneficiind de conexiune instantanee la sosirea în destinație, fără a mai fi nevoie să schimbe SIM-ul fizic sau să stea la cozi în aeroporturi pentru cartele locale.
Conectivitatea, un pilon de bază în experiența de călătorie
Tehnologia eSIM (SIM digital) permite utilizatorilor să activeze un plan de date celulare direct din setările telefonului, scanând un cod QR. Parteneriatul vine în întâmpinarea unei nevoi tot mai mari a turiștilor români de a rămâne conectați la internet pentru hărți, aplicații de ridesharing sau rețele sociale, fără teama unei facturi uriașe la revenirea în țară.
„Experiența unei vacanțe reușite nu se mai oprește astăzi la biletul de avion și cazarea la hotel. Accesul la internet rapid și sigur a devenit o utilitate de bază pentru orice călător. Asocierea cu Christian Tour reprezintă o validare puternică pentru netSIM și un pas important în educarea pieței din România. Ne bucurăm să fim soluția de conectivitate recomandată de un lider din turism, ajutând mii de români să scape de stresul roaming-ului scump”, a declarat Ciprian Drăgoi, fondator netSIM.
„Ne dorim ca fiecare etapă din călătoria clienților noștri să fie lipsită de griji, iar conectivitatea la destinație este un aspect esențial. Prin recomandarea soluțiilor netSIM, le oferim turiștilor noștri o opțiune simplă, transparentă și eficientă din punct de vedere al costurilor pentru a rămâne în contact cu cei de acasă și pentru a naviga în siguranță oriunde în lume”, a adăugat Ștefan Petre, Deputy CEO Christian Tour.
Prin această acțiune comună, cele două companii își propun să aducă conceptul travel tech mai aproape de publicul larg din România, transformând configurarea internetului mobil într-un pas simplu din pregătirea fiecărei vacanțe.

Be the first to comment