România intră sub influența unui val de căldură intens și de durată, care va afecta aproape întreaga țară în perioada 26–30 iunie 2026. Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări succesive de cod galben, portocaliu și roșu de caniculă, inclusiv pentru unele dintre cele mai importante destinații turistice ale sezonului estival.
Cea mai severă avertizare, codul roșu, va intra în vigoare în intervalul 28 iunie, ora 10:00 – 29 iunie, ora 10:00 și vizează Crișana, Maramureșul, Transilvania și nordul Moldovei. Meteorologii anunță temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie, cu valori cuprinse între 35 și 38 de grade Celsius, iar în Maramureș, Crișana și nord-vestul Transilvaniei temperaturile pot ajunge la 39–40 de grade.
Pentru turiștii care și-au programat vacanțe sau city break-uri în destinații precum Cluj-Napoca, Oradea, Baia Mare, Sibiu, Brașov sau în stațiunile montane din Transilvania, autoritățile recomandă evitarea deplasărilor în intervalele cu temperaturi maxime și respectarea măsurilor de protecție împotriva caniculei.
Tot în intervalul 28–29 iunie, codul portocaliu de caniculă va afecta Banatul, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei, unde temperaturile vor urca până la 38 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat, iar nopțile vor deveni tropicale, cu minime cuprinse între 17 și 22 de grade.
În perioada 26–28 iunie, regiunile turistice din vestul și centrul țării vor traversa deja episoade severe de caniculă. În Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania, temperaturile vor atinge 38–39 de grade, în special în Câmpia de Vest, în timp ce indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Litoralul românesc și Delta Dunării rămân, pentru moment, sub avertizări de cod galben. În Dobrogea, inclusiv în stațiunile de la Marea Neagră, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 34 de grade Celsius în intervalul 26–29 iunie, iar disconfortul termic va fi accentuat. În Delta Dunării și pe litoral, temperaturile minime nocturne vor rămâne ridicate, putând ajunge la 23–24 de grade.
Pentru industria turismului, situația creează un contrast puternic între destinațiile interne. În timp ce orașele și regiunile turistice din vestul, centrul și nordul României vor fi afectate de temperaturi extreme și avertizări de nivel maxim, litoralul românesc ar putea beneficia de un aflux suplimentar de turiști, datorită temperaturilor mai moderate și influenței răcoritoare a Mării Negre.
Administrația Națională de Meteorologie avertizează că valul de căldură se va extinde în întreaga țară și va persista inclusiv în primele zile ale lunii iulie, existând posibilitatea actualizării avertizărilor în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice.

Be the first to comment