Bulevardul Tomis din Constanța se transformă din nou într-o zonă dedicată pietonilor. Sâmbătă, 19 septembrie, constănțenii și turiștii sunt invitați să descopere centrul orașului la pas, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian.
Inițiativa Primăriei Constanța oferă o alternativă pentru petrecerea unei zile de început de toamnă în oraș, departe de traficul rutier. Plimbările, opririle la cafenelele și terasele din zonă sau timpul petrecut alături de familie și prieteni sunt câteva dintre opțiunile pentru cei care vor ajunge pe bulevard.
Pentru organizarea evenimentului, autoritățile vor introduce mai multe restricții de circulație și parcare.
Începând de vineri, 18 septembrie, de la ora 22:00, și până sâmbătă la ora 06:00, locurile de parcare de pe bulevardul Tomis, între bulevardul Mamaia și strada Traian, vor fi restricționate.
Ulterior, sâmbătă, între orele 06:00 și 23:00, circulația rutieră va fi oprită pe acest tronson al bulevardului Tomis, zona devenind pietonală.
Șoferii și turiștii care se deplasează cu mașina prin centrul Constanței trebuie să țină cont și de modificările temporare din trafic. Pe 19 septembrie va fi întrerupt sistemul de semaforizare de la intersecția bulevardului Ferdinand cu bulevardul Tomis.
Vor exista modificări și pentru transportul public. Autobuzele care circulă în mod obișnuit pe bulevardul Tomis vor fi deviate pe strada Răscoalei din 1907.

Be the first to comment