Atenționare de călătorie în Bulgaria: o porțiune a Autostrăzii Hemus va fi închisă traficului greu de mărfuri

Atenționare de călătorie în Bulgaria. FOTO Pixabay

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria pe ruta Ruse – Yablanitsa – Sofia – Kulata că, în perioada 21 iunie – 30 septembrie, circulația rutieră pentru transportul greu de marfă, cu masa totală de peste 12 tone, va fi oprită în ambele sensuri pe tronsonul rutier situat între km 30 și km 47 de pe autostrada Hemus, care leagă Sofia de Yablanitsa (segment al rutei Sofia-Ruse).

Măsura estre luată din cauza începerii activităților de completare a conexiunilor transversale între cele două conducte de circulație ale tunelului Vitiniya și a activităților de reparare a instalațiilor de siguranță ale celui de-al 4-lea viaduct, pe sensul de mers către Sofia, în dreptul km 35 + 144 și km 35 + 760, precum și pe sensul de mers către Varna, la viaductele din dreptul km 33 + 910 și km 34 + 220.

Mijloacele de transport marfă cu masa totală mai mare de 12 tone care se deplasează dinspre Sofia către Varna sau Ruse vor circula pe un traseu ocolitor prestabilit, respectiv, de la nodul de comunicație rutieră „Vitinska reka” în dreptul km 30 al autostrăzii pe drumul I-1 Sofia-Botevgrad, pe drumul II-17 până la nodul de comunicație rutieră „Botevgrad”, în dreptul km 47 al autostrăzii.

Mijloacele de transport cu masa totală mai mare de 12 tone care se deplasează dinspre Ruse sau Varna către Sofia vor circula pe traseul ocolitor prestabilit de la nodul de comunicație rutieră „Botevgrad”, în dreptul km 47 al autostrăzii pe drumul II-17 și drumul I-1 Sofia-Botevgrad până la nodul de comunicație rutieră „Vitinska reka” în dreptul km 30 al autostrăzii.

Măsura opririi circulației rutiere pentru categoria de autovehicule menționată mai sus nu se aplică autovehiculelor cu masă totală mai mare de 12 tone care efectuează transport de pasageri, precum autobuzele sau autocarele.

În zona de reparații menționată, circulația autoturismelor și autocarelor se va desfășura după cum urmează:

  • prin conducta de trafic a tunelului Vitiniya pe sensul de mers către Sofia, în ambele direcții;
  • pe tronsonul rutier între km 32 și km 34, pe sensul de mers către Sofia, cu câte o bandă de circulație pe fiecare sens, în ambele direcții;
  • pe tronsonul rutier între km 34 și km 36, pe sensul de mers către Varna, cu câte o bandă de circulație pe fiecare sens, în ambele direcții.

MAE recomandă șoferilor români să conducă preventiv, să respecte regimul de viteză aplicat traseelor ocolitoare menționate – de până la 50km/h, să respecte în mod strict semnalizarea rutieră montată și indicațiile/semnalele organelor de control aflate la fața locului și să își aleagă cu atenție itinerariul rutier corespunzător în momentul achiziționării taxelor de drum – TOLL.

În acest context, este subliniată importanța informării corecte a șoferilor români, achiziționării din timp a vinietelor electronice și achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, în conformitate cu legislația în vigoare. Toți cei interesați, persoane fizice și firme de transport, pot obține informații relevante, după cum urmează:

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.mae.ro/node/51904, http://sofia.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteolaram.org, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*