Angajatorii sunt încurajați să ofere vouchere de vacanță pentru relansarea turismului românesc post COVID-19

Cuplu în vacanță. FOTO Adam Kontor
Cuplu în vacanță. FOTO Adam Kontor

Voucherele de vacanță, acordate atât personalului din sectorul public, cât și celui din sectorul privat pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de efectuarea concediului de odihnă în regim de turism intern, au produs un impact pozitiv din punct de vedere economic și social. În acest sens, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Direcția Generală Turism, alături de Asociația Profesională a Emitenților de Tichete (APET), demarează o campanie de informare, prin intermediul căreia încurajează angajatorii să ofere vouchere de vacanță salariaților.

În sectorul privat, acestea pot fi acordate tuturor angajaților care au un contract individual de muncă, iar valoarea maximă poate ajunge la 13.380 de lei, echivalentul a șase salarii minim brute, garantate pe țară. Voucherele de vacanță primite de salariați pot fi folosite pentru achiziționarea serviciilor de cazare, iar în pachetele turistice care includ obligatoriu cazare pot fi incluse și alte servicii precum masă, transport sau tratament balnear.

„Printre avantajele angajatorilor care acordă vouchere de vacanță menționăm 100 la sută deductibilitate fiscală în limita a 13.380 lei/ angajat/ an fiscal și scutirea de contribuția asiguratorie pentru muncă, în valoare de 2,25 la sută din salariul brut al angajatului. Voucherele de vacanță sunt de asemenea scutite de la plata contribuțiilor sociale datorate de angajat”, au transmis reprezentanții Direcției Generale Turism din MEEMA.

Emiterea voucherelor de vacanță poate fi făcută doar de către entitățile autorizate de Ministerul Finanțelor Publice. Pentru anul în curs, acestea vor fi acordate exclusiv pe suport electronic. De asemenea, în vederea digitalizării sunt disponibile aplicații mobile gratuite pentru utilizatori, cât și platforme online de comandă pentru angajatori, prin care se asigură accesul rapid la informații sau se pot plasa comenzi rapide și se pot vizualiza statistici, rapoarte, istoric de operațiuni și tranzacții.

„Reamintim că valabilitatea voucherelor de vacanță emise în perioada martie 2019 – decembrie 2019, indiferent de suport, a fost prelungită prin OUG nr. 35/2020 până pe data de 31 mai 2021, măsură care a venit în sprijinul industriei ospitalității, cât și a turiștilor, în contextul pandemiei SARS-CoV-2 și efectelor acesteia”, au mai precizat sursele citate.

Legislația în vigoare pentru acordarea voucherelor de vacanță este OUG nr. 8/2009, cu modificările și completările ulterioare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*